ISULA
Vous souhaitez réagir à ce message ? Créez un compte en quelques clics ou connectez-vous pour continuer.


Lingua è cultura corsa
 
AccueilAccueil  Dernières imagesDernières images  RechercherRechercher  S'enregistrerS'enregistrer  ConnexionConnexion  
-40%
Le deal à ne pas rater :
Tefal Ingenio Emotion – Batterie de cuisine 10 pièces (induction, ...
59.99 € 99.99 €
Voir le deal

 

 Cent'anni, centu mesi... L'integrale.

Aller en bas 
+3
Circione
di sfughjita
Rappallinu
7 participants
AuteurMessage
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 11 Juil - 12:28

Eccu appena di lettura cù 'ssu rumanzu ch'o sò in traccia di scrive.

U mittaraghju à pezzu à pezzu, una volta à mese.

Per principià, ne sciaccu dui chì u primu hè solu una spezia d'introduzzione...

Aspettu e vostre reazzione sianu ciò ch'elle sianu...


I

Nanzu di parte









L'alba hè calma, chieta cum' elle sò sempre à l'orlu d'un gran'ghjornu. Ci sò eiu è ci hè u sole di dicembre chì spunta, mi si pare chì u mondu hè viotu, ch'ùn simu cà tramindui à sparte 'ssu mumentu di serenità. A mio mente corre, passa è vene senza direzzione pricisa in e machje sarrate di i mio ricordi è i ricordi l'aghju à divizia. Certi sò cumuni è d'altri scemi in veru è sta mane, andate à sapè perchè, mi voltanu tutti à tempu. Sò natu à tempu à l’inguernu è oghje attaccu una antra stagione freta cù pocu spiranza di vedene a fine. Facciu u bilanciu di ‘ssa vita cusì scema è u spartu cù voi. Ùn vi piace micca di principià un libru amparendu subitu a fine ? Tantu peghju. Ci vulia à lasciallu nant’à u parastagiu. Quì, site in casa meia è e regule e facciu eiu, e facciu è e sfacciu sicondu i mio estri, è vidarete chì l’estri l’aghju in quantità, è unu più stranu cà l’altru, s’è vo v’affiancate à mè torna una stundetta.
Site forse di quelli chì pensanu chì quand’elli compranu un libru diventa a so pruprietà, cridite di pudè sceglie e strade à fior’di pagine ? Tandu di sicuru scigliariate e più pulite, quelle chì atteppanu à e cime insannicciate duve elli nascenu l’albori spampiglianti è duve ellu ci hè ‘ssu trattulellu chì vi schjaffitteghja e guancie denduvi u sintimu d’esse più vivu cà mai. Ma quì, u pinnatu l’aghju eiu è l’andati l’apru eiu. Ampararete chì i scegliu brutti, sarrati, à mezu à boschi affuscati da l’abbandonu è da u scurdà. S’è vo vulete vene, ci vularà à suvitammi ochjichjosu, viaghjendu à pasponi è qualchì volta ci vularà ancu ch'è vo caschessite da tene nant’à i vostri dinochji u ricordu di ‘ssi passi cù mè, tandu sì vi sintarete vivu più cà mai, spergu.

Vi cuntaraghju tuttu, nanzu d’andà à basgià à Falcina, vi cuntaraghju a mio esistenza à colla è à fala. Ùn circate a logica in ‘ssu racontu, i ricordi mi venenu cusì, escenu cum’è mughji da a Babbilonia di a mio mimoria resi cum’è un gattivu ripastu chì u stomacu ricusa. Aiò, chjudite l’ochji è vinite cù mè, lasciate e vostre cridanze, e vostre illusione è mittite i vostri passi in i mei. Sarà longa è petricosa a strada ma forse ci vidarete voi ‘ssa luce ch’aghju circatu longu ognunu di i mio ghjorni. Fate cù mè ‘ssu viaghju, da l’esiliu à u vultà, da a chjarura à u bughju, da u foscu à u stillatu è tocca è fila à sin’à l’ultima pagina ch'è no scrivaremu inseme.

Zitellu, pastore, militare, fughjiticciu, assassinu, prigiuneru, rimitu, è torna una mansa d’affari ch’ùn possu amintà avà di paura chè vo scappessite. Eccu una lista disurdunata è incumpletta di ciò ch’o sò statu eiu longu a vita tonta ch’aghju campatu. È avà mi tocca à avè una ultima attività, esse mortu.
Ùn cridite micca ch’o sia gattivu, ma n’aghju vistu tantu è tantu. Pensu d’avè sparmintatu ogni sintimentu umanu, è qualchì volta, mi sò ancu fattu animale, longu à ‘sse spirienze strane, in parechje occasione, u stintu hà rimpiazzatu ogni ragiunamentu, a parte animale hà supranatu quella umana. Oghje, ùn sò più un omu, sò natu omu è n’aghju l’apparenza, ma sò divintatu qualcosa d’altru.
Iè, sò natu à tempu à l'inguernu è morgu cù ellu. Forse sò simpliciamente un omu cum'è tanti altri, forse a mio vita hè stata quella di tanti altri, ghjudicarete...



II

Prima nascita


Sò buciardu è ùn mi ne vargognu mancu appena. Mi piace a bucia, hè cusì dolce quand'ella mi dà à sente ciò ch'o vogliu. A verità, qualchì volta, hè troppu difficiule à ingolle. Prima d’esse un omu sò statu un cane. Ci cridite ? Pinsate ch’ella hè impussibule, ch’o sò un vichjacciu macuccu persu in a divagazione ? È purtantu hè a verità linda, linda.

Sò natu in un pagliaghju miserosu, persu in una borga muntagnola à dui passi di un baraccunacciu chì ghjuvava di chjostra. A mio mamma morse à tempu ch’o nascii. Fù u mio primu attu d'essare datu à u salvaticume. U mio primu mughju s’hè imbulighjatu, in una armunia strana, à u so ultimu suspiru, lascendumi solu cù un omu chì avaria avutu à so piazza à epiche più scure, quasi prestoriche; un barbazzale chì li piattava u billicu, un cappellu neru chì paria esse cusgitu à nant’à a u so capu tondu, ùn lu cacciava mai ‘ssu cappillacciu cughjosu cum’è u restu di u so vistume. Sò statu un cane perchè ‘ss’omu m’hà allivatu à usu caninu, ùn circate custì mettafora nemmancu sensu figuratu, chì invece d’allivammi, m’hà addirizzatu. ‘Ss’omu ùn parlava micca, era natu mutu. I soli soni ch’o sintii à sin’à l’età di quindeci anni funu una pochi di rugnulimi cignalini ch’aghju circatu à capisce à pocu pressu. M’hà addirizzatu, è bè ancu. Cum’è mè ùn ci n’era per accoglie a banda, per staccà e spidite ch’ellu vulia curà o e spetiche ch’ellu vulia scannà. Chì tanti Border collie, era fidatu più cà quessi eiu, è in più sapia mugne. Ne cunniscite voi cani cusì astuti ch’elli ponu empie a tinella ? Ùn c’era cà una cosa à sfarinziammi da un veru ghjacaru, viaghjava nant’à e patte di daretu. Iè, un cane santissimu, ùn mi mancava cà a parolla.

Ci vulia à vedemi corre per ‘sse cullette, ruzà per ‘ssi prati verdicanti o stà ore sane, arechjiappinzatu attentu è vardincu cum’ellu ci vulia. S’avia sappiutu parlà avaria di sicuru dettu quantu era furtunatu di ‘ssa vita campestra di libertà assuluta, eppo m’accudumava à bastanza bè di i calci in i schinchi quandu u patrone ùn era di luna. E più belle stonde eranu quelle di dopu a munta matinale. Mi stracquava in l’arbetta intinta di guazza lascendumi accarizzà da u sole chì si tuglia appena da u pozzu turchinu, fighjava a banda chì surtia pianu pianu di a chjostra in cerca di pascu frescu. U mio sguardu suvitava l’agnelli chì currianu in una treccia culurita, erpiendu in tutti i sensi, una corsa à falà, una corsa à cullà è tocca è fila. I cuttighjava cù l’ochji dolci è sempre à pena inchieti di u bardianu sicuru ch’o era. Qualchì volta, cum’è quella mane, mi lasciava andà à una falza sunnata, lasciava i mio ochji chjodesi una siconda è l’apria supitu cum’è per scopre un periculu chì saria natu mentre ‘ssa curtarella pinciulata.

Hè una volta di quesse ch’o l’aghju vista, a pellirossa, a codilonga, magra è spilliciuta. U musinu l’avia datu u curagiu d’avvicinassi, in cerca d’una preda da empiesi u corpu. Ùn possu dì s’ella ùn m’avia vista o s’è a fame li dava u curagiu di fà nice d’ùn vedemi. Andava, à passi misurati, versu un picculu gruppu d’agnelli, certi ùn la calculavanu mancu è dui o trè a vardavanu cù u sguardu incuriusitu d’un zitellu incuscente di u periculu. Mi messi à quattru patte lampendu una spezia di stritu minacciante, avà ùn pudia più niga a mio prisenza, li dava una scianza di rinculà, li sprimava a mio sulidarità animale. M’era accaduta ancu à mè di pate a fame è m’arricurdava quant’ella era gattiva a so cumpagnia. Ùn ci hè nulla di male à vulè cacciassila, ùn hè piccatu quand’ella vi rode u stomacu di vulè strangulalla. Ùn facia cà risponde à a so natura, ciò ch’ella ùn avia micca misuratu era chì a meia mi dicia di falli fronte. Mi pisai, mi feci cane gigante, tale Cerberu. Ci vardaimu una bella stonda, li dicia cù l’ochji : "vaitine, quì ùn buschi nulla sta mane". Torna una volta, da animale à animale, circai à falli capisce chì ùn la pudia lascià fà. È mi lampai addossu, ùn rinculò micca, era pronta à difendesi, à fammi vede chì, more per more, preferia ghjugnene à fine in un ultimu cumbattu. Cumbattu fù, ma a lotta ùn era uguale, li piglai supitu a suprana cù l’avantaghju tremendu d’esse una bestia cù duie mani. A mi messi sottu mantinendula nant’à u spinu è ciuttai a mio bocca in u pillame biancu di a so cannella offerta à i mio denti. È morsi, chjosi e mio manselle à sin’à sente u sangue caldu entremi in gola, à sin’à esse sicuru chì a morte a si purtava, à sin’à a certezza chì a banda ùn risicava più nulla. M’arrizzai è a cappiai, cascò in pianu cù un picculu rimore ridiculu. Era tuttu què ? Un pizzacciu d’osse è di pelle dichjangulatu da e scosse ch’o vinia di falli pate. Iè cumbattu fù ma di pocu valore, qualchì siconda eppo più nulla, l’agnelli ùn s’eranu arvisti di nulla è eiu risintia una cosa ch’ùn pudia difinisce è chì oghje assumigliu à a dillusione, ùn era stata cà a forza à cuntà è quessa mi lasciava un gustu amaru in bocca. Mi stai cusì, stracquatu à cantu à u baschicciu, bruttu ch’o era di sangue è di sudu, fieru quantunque d’avè difesu a banda.
*
U patrone ghjunse una stonda dopu, cum’ellu ùn affaccava micca à scopre i mio spolvari, piglai torna a vulpaccia in bocca è passai à sponela à i so pedi, tale u braccu fidatu arrichendu a parnice à u cacciadore. Mi fidighjò è fidighjò u mio truffeu, vidii tandu in i so ochji a luce di l’affettu sinceru ch’o bramava. Mi carizzò u tupezzu cappiendu unu di ‘ssi murmutulimi chì li ghjuvavanu di parolla. Si messe à pusà nant’à una petra è eiu mi chjinai à cantu à ellu, u capu nant’à i so dinochji, spirendu torna una allisciata di tupezzu. Staimu in ‘ssa manera un tempu longu è chietu, una antra stonda maravigliosa, trà cane è patrone.

Qualchì volta, purtavamu a banda à truvà paschi novi, attippavamu à sin’à un locu incantatu. Un pratu chì stinza a so virdura à sin’à duve u sguardu ùn pò andà. O cusì bellu, o cusì intintu di ‘ssu calmu chì mi piace tantu, assaltatu di silenziu, annannatu di vintulelli dolci è guasi inzuccarati. Mi ne culmava u pettu di ‘ssa santissima pace, ancu oghje ch’hè oghje, ci lasciu ghjace u mio spiritu in u so ricordu s’ellu ùn pò più pate u fracassu di fora, u cumbugliu scemu di u mondu in giru à ellu è l’occasione ùn mancanu.

Parlà ùn sapia micca ma fiscà, fiscava u mio caru patrone. Si mittia duie dite in bocca è intrunava e calanche è eiu, sicondu u fiscu, capia supitu ciò ch’ellu vulia. U più spessu era solu per chjamammi à vultà, ùn li piacia mancu appena di vedemi avvicinà a sarra è soprattuttu a bucculina aparta à mezu à i spichi. Ùn sapia micca ciò chì c’era dillandi à ‘ssa bocca chì mi chjamava sempre prima ch’o a possi francà. Ma mi piacia à stà quassù, nant’à ‘ssa petra chì paria tuttu una spezia d’acellu fantasticu prontu à stende l’ale è piglià u volu. Da custì scupria u mio mondu sanu sanu. In fondu à a borga c’era ‘ssu tamantu pozzu turchinu supranatu da un elpale abbagliulante, à tempu più sopra c’era u nostru piazzile è u barraccone è torna più in altu u pratu ch’o dicia nanzu, ultimu termine di u mio universu.
*
Andavanu i ghjorni sempre à u stessu passu, misuratu. Filavanu e stagione dinù, à dammi u fretu o u caldu è tanti altri sintimenti ch’ùn sapia qualificà, tandu ùn eranu cà una longa cullana di luce è di bughju, di neve è di sciappittana. Quandu ci pensu avà, ùn aghju nustalgia ma tengu u ricordu stranu di ‘ssu paisaghju, sempre u stessu, vistutu da l’estru di u celu è qualchì volta, corre una lacrima. Aghju campatu ùn socu quantu di ‘ssi cambiamenti, m’arricordu ch’elle eranu solu e petre à ùn mutà micca. U restu, tuttu u restu, criscia, campava, muria per nasce torna, chjappava un culore eppo un antru è un antru. C’era un castagnu vicinu à u piazzile, un alburone magnificu, altieru. Aghju scontru tant'anni, ma ellu quantu seculi avia vistu passà ? Quantu stagione l’avianu allisciatu, spugliatu eppo vistutu nanzu ch’o naschi eiu ? Ùn parlu mancu di e muntagne, u ciarbellu umanu ùn pò misurà a vita d’una muntagna, ùn pò cà accittà u fattu d’ùn esse nulla di pettu à ‘ssi munumenti eterni. Lascemu corre e muntagne, abbandunemule à e millaie di i seculi. Parlemu di l’alburu, di u castagnu maestosu di i mio ramenti. Puru apparagunata à a soia, a mio vita pare corta, chjuculella, fulena data à u ventu. Ma per quale si piglia ? Eiu s'o vogliu, passu è u tagliu, u lampu in pianu in quattru è trè sette. È ellu ch’hà da fà, fora di cascammi addossu s’ellu mira ghjustu, ùn vecu micca. Appressu à tuttu chì hè, un pezzu di legnu senza nisuna cuscenza d’esse. Mi ghjuvava d’ascondu s’è u celu piinghjia, mi facia ombra s’è u sole era troppu ardente è allora ? Avia dettu d’ùn parlane più ma voltu à e petre, à e muntagne scarpillinate da tante stonde è stonde, mi ponu asconde ancu elle da l’acqua è da u sole è s'o voltu quallà, in u locu di a mio prima nascita, e truvaraghju di sicuru tale è quale. Invece u castagnu, pò esse tarulatu, magnatu da u fracicume, accampatu da u siccume, cascatu ancu senza nimu à avellu aiutatu. Innò ùn simu nulla ma ùn n’hè nulla mancu ‘ss’alburone chì mi paria eternu tandu. Si nasce, si campa, si more è e muntagne ci vardanu da in altu cù un surrisu scrianzatellu, ci pesanu, ci misuranu è ci lascianu andà à u ricordu per i più dicciati è à u niente per tutti l’altri.

« A mio prima nascita » Perchè, ùn socu micca per voi, ma eiu sò natu duie volte. Vene torna u muscu di a bucia à stuzzicavvi e nare ? Sò statu un cane, sò natu duie volte... Hè purtantu verità schietta. Vense da una antra scuparta chì fù una di e più dure di a mio vita, quella di a tristezza. À quale piace d’esse tristu, d’avè u core frantu, stracciatu da ‘sse ferite ch’ùn sanguinicceghjanu micca ma chì sò più prufonde cà n’importa chì cultillata ? Eiu dicu ch’elle ùn piacenu à nimu, mancu à quelli chì pratendanu chì ‘ssu sintimentu l’aiuta à esse più criativi, più ispirati. Sò elli i buciardacci ! O cunfondanu tristezza è malincunia, pena amara è dolce picondria ? Eiu l’odiu à a tristezza, a fughju quant’è possu, ma à spessu mi ripiglia è mi leia pedi è mani. À mè ùn mi ne dà mai ispirazione, a mi caccia sì. M’invade l’ochji à lacrime salite, m’acceca, m’agranca e mani, mi tomba guasi. U core, sia umanu o puru caninu, ùn hè fattu per risente ‘ssu dulore, ùn hè prontu à accoglie l’inghjustizia d’un fattu ch’ùn si pò cambià, d’una situazione definitiva. U mio primu scontru cù ‘ssa rubbaccia m’hà fattu capisce quant’ella pò esse falza, quant’ella sà affaccà à tradimentu è inframettesi à e stonde chì parenu e più sepiate.

A ghjurnata hè di e belle, caldetta cum’ellu ci vole, mancu un soffiu di ventu. A banda spargugliata in u pratu à coglie fiurucci è arba fresca, eiu sò nant’à a mio petr’acellu, l’ochji annicati di verde è di turchinu è u patrone à tempu più sottu, stracquatu, si riposa. A più bella ghjurnata di a più bella stagione, quella ch’o chjamu ancu eiu avà : u viranu. Tandu ùn la chjamava micca ma a mio mente mi dice ch’ella era a mio preferita. Scorrenu l’ore, vanu à ingrussà a mansa di u tempu, à accatastassi cum’è legne astifate eppo lampate, à pocu à pocu, per mantene accesu u focu di u passatu. Sò cusì belle ‘sse stonde d’asgiu assulutu, ci sò chì ne dicenu ch’elle ùn ghjovanu à nulla, corci ch’elli sò d’ùn esse mai stati cani, d’ùn esse cà omi ch’ùn si sanu lascià andà à ‘ssi mumenti fingardi. Stò bè cusì, ochjiscrignatu, à vardà u mio mondu, annannatu da ogni rimurellu chì natura cuncede, ma soca u sole veranile ùn mi basta, soca mi ci vole un antru calore à apremi a porta di u parfettu gudè. Allora m’avvincingu di u patrone, senza discitallu m’acciucciuleghju, mi stallu contru à ellu è sentu u soiu u calore chì m’ingutuppa, eccu lu u parfettu gudè. Si move, sempre durmendu è face passà u so bracciu à nant’à mè, si strigne ancu ellu, vole scaldassi à u mio focu. L’ore ponu andà avà, ponu corre à fiumara, nulla ùn mi manca più. È vanu, pruffiteghjanu di a nostra indiferenza per viaghjà à d’altri mondi, lascendu u nostru cum’è firmatu à l’eternità in una bellissima fiura di l’asgiu assulutu ch’amintava prima. È cù l’ore và u ghjornu dinù, a so luce è i so rimori è ci inonda l’attrachju. A calata di l’acquatu mi rigala una frizzura, mi ritengu di scuzzulammi per ùn scumudà u patrone eppo, ùn hè mancu cusì freta ‘ss’umbulina, micca à bastanza in tutti i casi, per luttà contru à e nostri fochi curpurali imbulighjati in una stessa infiarata. Quantunque a fiara principiu à sentela di menu, mi si pare addibbulita, m’appiccicu un pocu di più. A notte s’ingolle à l’attrachjata, ogni stella s’accende in un celu d’inchjostru, facciu un sforzu per ùn discità u patrone è mi piglia u sonnu.

À l’epica sunniava pocu, forse ùn ne avia bisognu chì a mio vita era un sonniu ella stessa. Ma quella notte, ne feci unu di i gattivi. Mi vidii dorme, à fiancu à un omu chì s’assumigliava à u patrone, cù u silenziu ingiru à noi, un celu à chjarantana chì illuminava u circondu da fallu vede cum’è di ghjornu. Una ombra passò è mi discitai in un trasaltu, chjappu da un fretu chì mi rudia à sin’à l’osse, circai à stipammi appressu à ‘ssu fandoniu nuttulone, corse à diritta è a manca, mughjendu à voce rivolta. Era passata in una meza siconda è si n’era andata, era smarita lascendu solu una impressione di viotu immensu in corpu à mè. Vultai à affiancammi à l’omu ma sonnu ùn ne truvai più, u fretu ùn mi cappiava, è m’arvidii ch’ùn sintia più u so focu. Strinsi l’ochji più forte, vulia aspittà u sole per turnà à apreli, vulia a so luce, u so smisuratu chjarore chì sguassa ogni timore è scalda ogni cosa. Vense u sole, m’accicò una volta di più ma ùn sapii dì supitu s’o ùn sunniava sempre. Mi pisai, piglai un rispiru maiò è infine mi pobbi scuzzulà senza paura di discità u patrone. Quellu durmia sempre, d’un sonnu prufondu cum’è mai. U tuccai, nulla. U tuccai torna era fretu cum’è u ricordu di a mio sunniata. Stai una bella stonda à fighjallu nanzu di truvà u curagiu di scuzzulallu, ma torna custì nulla. U ghjornu si n’andò, u bughju vense torna, cusì unu appressu à l’altru una pochi di volte è sempre nulla à accende u sguardu di u patrone. Firmava in una pustura strana, bocchiapartu, ochjissarratu, un bracciu mezu stinzatu versu mè cum’è per fammi una ultima carezza, era bravu u mio patrone, u tinia caru. Oghje u chjamu Babbu è a socu chì ùn durmia micca. Tuttu què l’aghju amparatu in u sale di e mio prime lacrime, à tempu à a tristezza, ch’ella scià stinta !
Revenir en haut Aller en bas
di sfughjita

di sfughjita


Messages : 124
Date d'inscription : 06/03/2012
Localisation : Bastia

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyVen 13 Juil - 13:04

O Tittò m'ai pigliatu senz'altru in e rete di a to storia ! È avà in attesa agguattu a seguita di st'affare di memoria babbiloniesca in traccia d'affundassi è di sfugà e so più fandonie arcane.

Bravu è à prestu ...
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 17 Juil - 13:26

Eccu a seguita, finalmente un mese hè troppu longu...




III
Siconda nascita


Fideghju l’abissu, vecu a stesa turchina, mi voltu, fideghju a sarra, vecu a presa verde. Chì fà ? Lampammi in mare, attippà versu a bocca ? Sò solu. Innò, ci sò e pecure, m’avaria da bastà a so prisenza, tuttu contu fattu ùn sò cà un cane. Ma mi manca troppu u calore di l’omu, u focu internu di u patrone. Allora atteppu, corgu à l’insù, scegliu a vita, a spiranza, voltu u spinu à u turchinu è mirgu a bucculina quassù, quella chì m’hà da apre d’altri orizonti. Corgu, à l’omu mortu. Ci ghjungu, spatanscendu è sudendu, mi fermu una stonda, duve hè a sfarenza trà lampassi in l’altissimu vangone è francà ‘ssa bocca ? Duve mi purtaranu ‘ssi passi novi, ‘ssi passi pruibiti ? Viaghju pianu avà, acciuncatu da i mio rispiri, ci hè a corsa scema à fammi suffià in ‘ssa manera ma ci hè dinù u sintimentu stranu ch’o m’aghju da perde, a paura di a cosa incunnisciuta. M’avvicingu à passi lenti, u fiatu volta, m’avvicingu torna una cria, chjodu l’ochji è aspettu. Lasciu corre u mio pinsà caninu, ùn aghju e parolle per interrugà mi ma facciu sfilà e fiure ch’o imagineghju di truvà lampendu un sguardu à ‘sse cunfine nove. Vecu un altru elpale, un antru pozzu smisuratu è turchinu, di quelli ch’ùn si ponu francà, trimuleghju, aspettu in vanu u fiscu di u patrone chjamendu mi à riturnà. Ùn avia e parolle ma credu oghje, ch’o m’interrugava listessu, è s’ellu ùn ci era nulla di landi à u mio mondu ? Quattru passi torna, à a ceca. Una rispirazione tamanta è cappiu u mio sguardu, u lentu sfrinatu à scopre a verità. Ùn hè megliu ? À chì ghjova à lascià fà u sonniu quandu a realità hè custì, pronta à esse accarizzata da l’ochji ? È infine apru l’ochji è vardu. Vecu, in l’alba chì nasce, un antru mondu, pudaria scrive ancu un antru universu tantu ch’ellu mi pare immensu ‘ssu paisaghju, tantu e so cunfine mi parenu luntanu, troppu luntanu per pudelle discrive bè. Cullette, pianure, torna cullette, un fiume è e so sponde chì u portanu à sin’à duve ùn possu fidighjà. Un fiume, era ellu ch’o sintia rughjà dopu chì u celu appia finitu di piegne, eranu e so piene à fà tamantu frombu. Falgu versu u mio distinu, à via di ‘ssu fiume chì m’accumpagnarà ora mai, chì sarà u mio guida in ‘ss’antru paradisu.

Ùn socu più quantu aghju viaghjatu, à quandu suvitava u filu di l’onda, à quandu pigliava appena d’altura per scopre d’altre loche. Ùn ne finia più ‘ssu mondu, à ogni bocca varcata scupria una antra vallechja eppo una antra bocca. Innò, ùn la socu più quantu n’aghju fattu passi nanzu di ghjugne duve a mio sorte s’avia da sbucinà, duve avia à avvintà u locu di a mio siconda nascita. Videte chì scemu scemu ùn sò, aghju u mio filu, s’è aghju parlatu di prima nascita, hè chì ci ne statu una siconda ma ùn v’inchiitate, nascite ùn ci ne sarà cà duie.

Dopu à miraculi di colla è fala, di stonde à rent’à fiume è tant’altri passi persi à tichjammi di lochi nuvelli, sò ghjuntu. Dicu sò ghjuntu senza altra pricisione chì cum’è ùn sapia mancu appena duve andava, aghju sceltu ‘ssu pughjale ch’o vinia di scopre tandu, da esse u mio scopu. Era un suppu dillusu, scarpate à millaie per sbuccà in ‘ssu locu ch’ùn m’uffria nulla di particulare, vogliu dì nulla in più di ciò ch’avia digià, quallà in u mio mondu. Ciò ch’o bramava eiu era ‘ssu calore ch’ellu mi dava u Patrone, un sguardu d’affettu o puru un calciu, qualcosa chì a mio parte umana mi mughjava di circà. Avia bisognu di riposu, mi pisavanu l’anche, mi brusgiavanu l’ochji, dapoi ch’o caminava senza magnà nè dorme, u sole s’era pisatu parechje volte, u bughju s’era fattu parechje volte. A sola cosa ch’o m’era messu in corpu longu ‘ssu viaghju era l’acqua fresca di u fiume, fresca, chjara, bona, bunissima ma ùn valia quellu cusciottu di pecura chì u Patrone facia arrustisce à u focu è ch’ellu mi lampava dopu à avè mursicatu ancu ellu. Ma più cà a fame, m’accampava u sonnu è mi pigliò torna è sonnii ùn ne feci.

U sole vense torna à scaldammi a fronte, stai nant’à u spinu à vardà u celu, suvitava cù l’ochji un nulu solu solu è a so corsa andarina. Mi vense dinù l’idea di vultà ind’è mè, in ‘ssu locu biatu di i mio primi passi. M’arrizzai è pusai nant’à un monte chì ùn s’assumigliava à nulla ch’o cunniscia, in core mi ciriutulava a nustalgia di a mio petr’acellu, cusì maestosa. Una stonda, vultai u spinu à u distinu, à u mondu novu è vardai in daretu, mossu da u rimorsu d’avè abbandunatu tuttu ciò chì m’era caru, barattendu lu cù l’illusione, a chimera d’una vita nova. Feci qualchì passu à l’insù, cum’è pigliendu un pocu d’abbriu è dammi fiatu per turnà à fà ‘ssu viaghjone à l’aringuarsciu. Circai u curagiu di scappà – ne ci vole qualchì volta per scappà – di lasciammi ‘ss’avvene incunnisciutu è vultà à i mio lochi, à a mio santissima pace. À l’asgiu u calore umanu, à spassu u bisognu d’esse fidighjatu cù u sguardu di l’affettu, à caternu u mondu novu ! Corsi u più in furia ch’o pudia, fughjendu ‘sse cunfine, corsi versu u sole, versu u pozzu turchinu da duve ellu scuppiava ogni mane accichendumi è dendumi tuttu u calore chì mi ci vulia. Corsi è cascai, minai di capu in pianu, a mio fronte basgiò qualchì petra è ne vensi incuscente. È fà è fà, sunniai torna. Sentii e petre scumudate da una scarpata pisia, sintii un ansciu à nant’à a mio faccia, una ombra passà sopra à mè, dui bracci ingutuppammi è mi parsi di vulà.

Cunniscite una cosa più dolce cà a seta ? Eiu sì ! Cunnoscu u surrisu di Lena. Ùn ci capite nulla ? Vi credu, ùn ci capia nulla mancu eiu, era strallatu longu in una borga persa à mezu à machja, quasi affiancatu à u Patrone à l’altru mondu è avà sò in un lettu, cupartu à linzoli freschi è puliti, u capu fasciatu di tela è di bambace, vistutu cù una spezia di custume arrigatu troppu grande è mi varda una zitella, pusata à cant’à mè. Pensu chì s’ella ùn c’era stata quandu aghju apartu l’ochji, mi saria santavugliatu videndu tuttu ciò chì m’inturniava. Ma era quì cù i so ochji tennari, a so chjoma longa è nera è ‘ssu surrisu, u mio primu surrisu feminile. V’aghju digià contu ch’ùn avia cunnisciutu à Mamma, ùn m’era mancata a so prisenza, ùn la pudia apparagunà cù nulla. Avà possu è ‘ss’idea mi calceca u core ogni volta ch’o ci pensu. Cum’è ùn aghju nisunu ricordu di ciò ch’ella era, mi ne so invintatu una fiura, solu per mè è a facciu luce in u mio capu quand’ella mi pare, quant’ella mi pare. I veri ricordi sò boni o gattivi ma quelli invintati ùn sò custretti à nisuna restrizzione. A mio mamma l’aghju imaginata da per mè, ch’avariate fattu voi ? È soprattuttu cumu l’avariate fatta ‘ssa donna matre s’è vo aviate pussutu sceglie ? Bella sicuramente, ricca mensa perchè micca, dolce, brava, chì avaria capitu ognunu di e vostre pinsate senza mancu una parolla, una schiava di e vostre brame. A vostra idea di a perfezzione avariate sceltu, sapete perchè ? Perchè ùn sapete à chì puntu site furtunatu d’avè avutu una mamma, a vostra, sia ciò ch’ella sia. A meia, l’aghju scelta cumuna, bella per i mio ochji ma forse micca per d’altri. N’aghju fattu un dissegnu ch’avaria qualchì difettu, l’aghju impastata d’umanità è di simplicità, più cà u so visu aghju circatu à vede, à risente tutta a so persona. Una donna ghjusta, assinnata ma capace di fantasia, chì sà aduprà a dulcezza ma dinù l’ira quand’ellu ci vole. A spessu li parlu, li contu i mio ghjorni, i chjari cù i foschi. N’aghju fattu una mamma, solu una mamma, a meia. Chì m’impreme ch’ella appia una chjoma à fili d’oru, dui ghjuvelli spampiglianti per ochji, un nasu finu è duie arechje dilicate ? Ciò chì mi mancava era a leia trà mè è ella, l’intrecciu di e nostre anime per u megliu è per u peghju. L’aghju culmata ‘ssa mancanza cù u mio ingegnu d’urfagnu è aghju spartutu cù ‘ssa donna ogni siconda di a mio vita umana.

Vultemu à Lena ! Era à pusà à cantu à mè è mi curava. ‘Ssa stonda di silenziu fù un incantu, ciò ch’ùn sapia micca hè ch’ellu era l’ultimu mumentu di vera pace chì m’avia da esse cuncessu per qualchì tempu, chì dopu à l’incantu avia da nasce u fracassu. Micca ch’avia da campà sempre in u cumbugliu, ma cumu dì, u cunniscite ‘ssu silenziu ch'è v’avete dicisu voi, quellu chì nulla ùn tacca ? Quessu, u m'avia da lascià per un bellu pezzu. Mi fighjava, a fighjava è d’un trattu si messe à apre a bocca, ne surtia soni incunnisciuti è strani, dolci ma cusì strani per mè. A paura mi chjappò, m’arrizzai d’un saltu, m’incagnai à u muru daretu à mè è mughjai u mio tarrore. Stritò ancu ella, un stritu acutu chì m’intrunava u ciarbellu. A porta si spalancò, puntata da un calciu putentissimu è u fracassu invadì a mio vita. L’omu era tamantu, mughjava ancu ellu, i stessi soni cà quelli di Lena, escianu di a so bocca ma quessi ùn eranu dolci. Mi pigliò per a capillera è mi trascinò fora, mi lampò cum’è un saccu di pomi è u casticu principiò. Calci è pugni falavanu cum’è a neve di dicembre, cutrati è pisii. Difendemi ùn pudia, ùn pudia cà agrunchjammi è spirà chì u dilughju piantessi. Piantò, qualchì siconda, pisai u capu per vede, à mezu à a fulena mossa da i mio vultulelli, l’omu chì pigliava in manu una spezia di longu pezzu di coghju. Sintii a brusgiatura, prima nant’à una coscia eppo nant’à u spinu eppo in ogni partita di a mio persona, ùn era più cà brusgiatura, una piaga aparta, un imbuleghju di sangue è di dulore. Lena mughjava sempre, si lampò à nant’à l’omu chì bavacciulava è suffiava cum’è un lupu arrabbiatu. U fece firmà mittendu si à mezu à ellu è mè, una volta l’omu pruvò à puntalla, mi vulia finisce, vulia prufittà di a collara chì u muvia per tumbammi è lampammi in qualchì fossa, pruvò ma ùn riescì micca. A zitella stava, fiera, di punta à u mio boia, u tuccava cù e so maniole, u calmava cù a dulcezza ritrova di i soni di a so bocca. L’omu si n’andò, Lena si calò versu mè è passendu a so manu nant’à i mio capelli mi fece capisce chì u martoriu era compiu. Quasi compiu in fatti, l’omu era vultatu, tinia in manu una catena, a mi passò in giru à u collu, strignendu quasi à strangulammi, mi trascinò torna à nant’à una cinquantina di metri à sin’à à un pullone è mi ci liò dopu à avemmi impastughjatu e mani in u spinu. Un ultimu calciu, un stupu è m’abbandunò custì solu cù e mio pene. Si tirò à Lena per u bracciu è entrinu in casa.
*
« Ti stà bè ! » pinsate. « Avà sì chì capisci ciò ch’ellu hè d’esse un cane ! » Corciu ch'è vo site s’è vo trattate u vostru cane cusì, à staffilate, calci è pugni, s’è vo ùn avete cà quessa à dallli. Mai una carezza, mai un sguardu d’affettu ? Iè corciu ellu è corciu voi ! Eppo, ciò ch’aghju capitu eiu, quandu aghju pussutu analisà ciò ch’o vengu di cuntavvi, hè chì ‘ss’omu ùn minava micca u cane, minava l’essare umanu. S’ellu m’avia vistu cum’è un cane, ùn mi saria mai discitatu in un lettu, vistutu è lavatu. M’hà tichjatu di colpi per a sola ragione ch’ellu ùn capia micca ciò ch’o vulia sprime cù i mio mughji, per a sola ragione ch’ùn parlavamu micca a listessa lingua. Hè ‘ssu ghjornu custì ch’ella s’hè compia a mio vita canina è ch’ella hà principiatu quella d’omu, in u sangue è u dulore, in i mughji è a cunfusione. Ùn hè cusì ch’elli nascenu l’omi, cusì ch’elli sò tolti da u corpu di a so mamma, lascendu u benistà, u dolce campà per u fracassu è a crudeltà di a realità terrania ? Hè cusì ch’o sò natu eiu, a siconda volta.
Revenir en haut Aller en bas
Circione

Circione


Messages : 2212
Date d'inscription : 27/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 0:41

ùn sapia micca chì a Lena era più dolce cà a seta...
risa
osinnò mipiace
bravu o Tittò. ditone
Revenir en haut Aller en bas
di sfughjita

di sfughjita


Messages : 124
Date d'inscription : 06/03/2012
Localisation : Bastia

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 10:38

O Tittò, anch'eiu torna ti filiciteghju. Mi piàcenu assai e vìe toie per dì i to pensamenti è dinù per facci riflette !

À prestu dunque pè a
sèguita.... ditone
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 11:06

Circione a écrit:
ùn sapia micca chì a Lena era più dolce cà a seta...
risa
osinnò mipiace
bravu o Tittò. ditone

Ùn vi spiecaraghju micca perchè ma s'è vo mi pudessite chjamà TittoLU saria un incantu... Osinnò : colpu
Revenir en haut Aller en bas
di sfughjita

di sfughjita


Messages : 124
Date d'inscription : 06/03/2012
Localisation : Bastia

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 14:47

Tittolu a écrit:
Circione a écrit:
ùn sapia micca chì a Lena era più dolce cà a seta...
risa
osinnò mipiace
bravu o Tittò. ditone

Ùn vi spiecaraghju micca perchè ma s'è vo mi pudessite chjamà TittoLU saria un incantu... Osinnò : colpu

Ma ghustappuntu o Tittolu, s'ellu hè tantu penìbile l'affare è invece di gabacci di bastunate rambo sarebbe megliu à spiegacci e cagione prufonde di tanta cummossa,sarebbe tristu . Almenu mi pare cusì scratch
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 16:20

di sfughjita a écrit:
Tittolu a écrit:
Circione a écrit:
ùn sapia micca chì a Lena era più dolce cà a seta...
risa
osinnò mipiace
bravu o Tittò. ditone

Ùn vi spiecaraghju micca perchè ma s'è vo mi pudessite chjamà TittoLU saria un incantu... Osinnò : colpu

Ma ghustappuntu o Tittolu, s'ellu hè tantu penìbile l'affare è invece di gabacci di bastunate rambo sarebbe megliu à spiegacci e cagione prufonde di tanta cummossa,sarebbe tristu . Almenu mi pare cusì scratch

A spiecazione hè simplice. À Babbone u chjamavanu Tittolu, micca per via di u so nome ma perchè u soiu (di babbone sega ) azzichendulu, ripitia "pittittolu, pittitolu..." è hè firmatu "Tittolu. . Dunque per piacè micca vucativu quì osinnò : colpu
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 18 Juil - 16:24

Circione a écrit:
ùn sapia micca chì a Lena era più dolce cà a seta...
risa
osinnò mipiace
bravu o Tittò. ditone

Ùn cunnosci mancu à woolite o 'gnurantò... spiegà
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMer 1 Aoû - 15:03

IV
Primu abbracciu

Sò statu liatu à ‘ss’alburucciu parechji ghjorni, forse parechje simane, cumu dilla ? Funu stonde nere, stonde di fame è di sete à principiu. Nimu m’avvicinava, a paura, a ‘gnuranza, a « bestialità » s’o possu dì, eranu tutte ragione di lasciammi more. Era l’animale è eranu l’omi, a mio sorte tandu, ùn era da bramà, ma in fin’di contu, preferiscu esse statu à ‘ssa piazza cà a soia. Ramintendumi ‘ssi mumenti sugichi, mi pentu quasi d’esse ancu eiu divintatu un omu. Forse, s’ellu ùn c’era statu ‘ssu raghju di sole chjamatu Lena, à risplende mezu à u ‘sse stundacce, avaria prufittatu di a prima occasione per scappà è vultà à a mio borga muntagnola, à u mio paradisu. Ma c’era, lucicava di tantu in tantu è mi scaldava u core quantu u cuntattu di u patrone quandu m’acciucciulava tandu. Vinia à pascemi, à dammi à beie, ogni volta ch’ella pudia falla senza chì l’omu a vechi. I primi tempi, ùn s’avvicinava, mi lampava i resti di u so ripastu o un pezzu di pane è mi vardava à a mutesca. U spitaculu era di quelli, liendumi e mani, l’omu avia imprigiunatu u mio latu umanu, ne era custrettu à fà à usu caninu da cacciammi sete è fame. Dapoi quelle stonde, aghju avutu asgiu à magnà à tavulini di lussu, tracarchi di robba fina, assistati à piatti di purzellana è vichjeri di cristallu. Ci currianu à fiume i vini i più boni, c’eranu unurate e più belle manere d’incantà u palaticu. Pranzi di rè, duve u soprapiù hè lege, duve omu si ne sciacca quant’ellu ne pò tene senza nisunu rimorsu, senza l’ombra d’una pinsata per i famiti. Ogni volta mi facciu una risata in mè stessu, pensu à i mei i pranzi, sottu à l’alburucciu. Mi vecu di capu in a pignata rossa ch’elli m’avianu cuncessu per piattu, mi vecu maniliatu, in traccia di liccalla è lascialla pulita, pulita. Chì tante furcine è cultelle d’argentu, chì tanti piatti risciumati di dissegni dilicati, a natura ci hà datu tuttu ciò chì ci vole rigalenduci duie mani, basta chì nimu ùn almanacchessi d’inchjudalleci in u spinu.
*
U mio alburellu prigione hè postu à mezu à un starricciatu, possu vucà in tondu è vede ogni ditagliu di u novu dicoru di a mio vita. A casa di Lena è una stalla cù dui cavalli neri nentru d’una parte, è di l’altra a machja. Hè bella a casa, i so muri sò fatti d’una mosaica di grisgiu, di rossu è di marrunicciu, aghju avutu tantu tempu à fighjà ‘sse petre, ammurate à l’asseccu, incugnulate cù pacenza da qualchì maestru di muru tarcanu di l’arte, chì e cunnoscu tutte. Cunnoscu a so forma, u so culore, ognuna mi dice qualcosa, ognuna hè a cumpagna di a mio custodia. Qualchì volta sunnieghju chì quella in cima quassù, quella chì s’assumiglia à un’acula, stende u volu è vene à ammullammi, à rendemi ‘ssa libertà ch’elli m’anu arrubbatu. Riescu à spessu à staccalla da a muriccia, a vecu pisassi, tracullà à l’alti celi, nutà in u turchinu sopra à mè, gode di ‘ssu putere spripusitatu di supranà ogni cosa. Ma ùn ci vene mai à strappà a catena, preferisce vardammi da quassù, è ridesine di a mio spiranza data à a malavia. È mi colla a zarga, m’invade u core u salvaticume è mughju d’addisperu, mi vultuleghju lascendu sorge da i mio ochji i fiumi di u mio dulore. Hè detta, à l’acula a cundanneghju à i marchjoni, li facciu a sintenza cum’è a m’anu fatta à mè è starà imprigiunata da u muru sin’ch’o saraghju eiu incatinatu à ‘ssu pullone. Vogliu ch’ella cunnoschi ancu ella u pesu di e brame ch’ùn si ponu sazià, vogliu ch’ella sappia ciò ch’ella hè di dipende di a vuluntà d’un antru, d’esse schiava…Videte ch’o principiu à divintà un omu.
*
Vinia Lena à porghje mi un buccone o una cria d’acqua. Cumu facia tandu à aduprà u so nome, cumu pudia prununcià ‘sse duie sillabbe cusì dolce à a mio mente, perchè ch’ùn dicu « A zitella » o « A patrona » cum’è facia per Babbu ? Hè bella simplice, « Lena » fù u primu sonu capiscitoghju chì escì di a mio bocca, fù dinù a chjave di a mio libertà ma quessa, hè una antra storia. Ogni volta chì a mio vardiana vinia, a facia à l’appiattu è ogni volta, l’omu a chjamava à vultà da ch’ellu si n’arvidia. Ùn fiscava micca cum’è Babbu ma cappiava un mughju chì ùn lasciava piazza à u dupitu. Forse era eiu u termine di u mondu di Lena, forse a so visita cuttidiana era una manera d’avvicinassi di a so bucculina pruibita ?

Lena vinia à pasce mi è l’omu a chjamava, ùn scagliava mai. Stritava u so nome cù una forza incridibule di a so voce di bassone arghitu. « Leeeeeeeeeeeenaaaaaaaaaaaaaaa ! » Eccu ciò ch’o sintia ogni volta ch’o pinsava ch’ella m’avia da carizzà torna u visu, quand’ella era cusì vicinu à mè ch’o pudia sente u so muscu fiuritu di tanti aliti incunnisciuti. À rombu di sente ‘ssa vuciaccia, à rombu di vede ch’ella ubbidia sempre à e so chjame, mi vense ancu à mè d’apre a bocca è togliene qualcosa chì s’assumigliava à una parolla. N’aghju cacciatu « Eeeeeè » è « Aaaaaaà » nanzu di riesce à marità li. Funu tandu una pochi di « Eeeeeeaaaaaaà » ch’ùn bastonu micca à fà la vene. Dopu à avè dumatu ‘sse duie vucale, stai torna un bellu pezzu nanzu di vede e cunsunante vene manse anch’elle. Per quesse, mi ci volsi à trascinà parechje some di « leeuuh » è di « neeuuh » È un ghjornu sbuccò ‘ssu « Lena » sgalapatu ch’aspittava tantu. Prima u dissi per mè stessu, una volta, duie è po centu. È po mughjò, un brionu di spiranza scuppiò di u mio pettu, sguassendu tutti quelli addisperati ch’avia lintatu à sin’à tandu. Viaghjò, ghjunse Lena, di corre ancu. Ma ùn ghjunse micca sola, l’omu c’era dinù, ochjisburlatu è bocchiapartu. Tandu, u vidii torna u surrisu di a zitella, quellu chì m’avia accoltu u primu ghjornu. Eiu, ùn piantava, mughjava à voce rivolta e duie sillabbe tantu straziate, torna è torna à infiarammi a cannella. Lena s’avvicinò, pose à nant’à e mio spalle ‘sse maniole fatate chì avianu calmatu l’ira scatinata di l’omu quand’ellu mi vulia tumbà. U sintii u so calore, chjosi l’ochji una siconda ripitendu à voce bassa ‘ssu nome cusì caru. A zitella lampò un sguardu versu l’omu ch’ùn paria rimettesi di ciò ch’ellu vinia di sente, un sguardu solu, ma cusì intintu di decisione ch’ellu ùn pobbe risiste. S’avvicinò ancu ellu, stò impalificcatu di punta à mè qualchì siconda è ciuttò a manu in borsa. Ne tirò una cultella, l’aprì è a mi fece vede, sò sicuru chì, u tempu d’una stonda, li passò per u capu di scannammi, di sbarazzassi di u prublemu. Lena avaria mughjatu, pientu, l’avaria forse minatu u pettu cù e so maniole ma si saria calmata è ascosa in i so bracci tamanti. Si pese versu mè, chjosi torna l’ochji, era u fretu avà à entre in mè, micca a paura, ma una friscura strana, forse quella di l’ultima ansciata nanzu à l’abbissu eternu. Sintii dinù u fretu di a lama contru à i mio polzi adduniti da u canapu chì l’omu tagliò d’un colpu solu.
*
Quandu mi truvai cù e mio duie mani sciolte, u mio primu gestu fù di tende le versu Lena chì s’era alluntanata à pena. Li uffrii à vede i mio polzi mucati da a corda, a mio carne tazzata da a gattivera di l’omu. Ùn vulia cà chere a so prisenza, bramava solu ch’ella s’avvicinessi torna ma forse ci vidì qualchì rimproveru è mi vultò u spinu, lascendumi, un pocu di menu prigiuneru, un pocu di più omu ma torna solu. Cascai in dinochji, firmai cum’è l’omi in prichere, quand’elli chjamanu à Diu à aiutà li à suppurtà i so guai. Fù per mè cum’è per elli, dumande à divizia ma risposte micca. Hè quantunque stranu chì Diu sia sordu, o sarà chì u cumbugliu di e millaie è e millaie di voce chì li ghjugnenu à tempu ùn hè mancu à pena capiscitoghju. Simu noi i culpevuli, invece d’invintacci ne unu per omu, n’avemu creatu unu solu chì deve occupassi d’ognunu cù a stessa primura. … O tanti cari di mamma !. Eiu u lasciu stà, ùn li dumandu mai nulla è tandu ancu per stà in dinochji, cridite mi puru, ùn supplicava cà à Lena. Vogliu ch’ella venghi à assirinammi. « Leeeeeeenaaaaaaaaaaaaa ! »

I ghjorni dopu, ùn la vidii più. Era l’omu à vene à empie a gamella è porghjemi appena d’acqua dopu à avella tirata à a pompa vicinu à a casa. I sintia discorre qualchì volta, vinia à accarizzà mi l’arechje a voce di a fata, ma vedela m’era difesu. Soca era liata ancu ella, micca cum’è mè ma da una di ‘sse catene immateriale chì omu sà cusì bè invintassi. U fattu hè chì ùn la vidia più. Mi vense torna in core a brama di scappà, trippa per ella è u so calore, tantu peghju per e so carezze. Fughje, andà, parte, lasciammi ‘ssu mondu novu chì per avà m’avia arrigatu cà sfurtuna. Fidighjava a machja chì paria chjamammi, a vidia cum’è a porta di a mio libertà persa.
*
Tirgu à nant’à a catena, ci mettu tutta a forza ch’o possu aduprà, qualcosa hà da vene. L’alburucciu trimuleghja, cerca à ritenemi, risiste quant’ellu pò è in un strappittime seccu, cede. Eccumi scioltu, mi ci vole una stundetta à capisce ch’o possu avvià à d’altri celi più chjari, ch’o possu turnà à truvà a pace è lasciammi daretu u furore di quì. Una stundetta à sturzulà, à aspittà ùn socu chì permissione è digià hè troppu tardi. Lena hè custì à vardammi, stà insischita, una manu tesa versu mè, a bocca aparta cum’è per chjamammi. ‘Ssu lucacciu u possu lascià senza rimorsu ma ella, a mio fata, u mio raghju di sole, a chjave di a mio libertà, cumu fà per abbandunalla ? L’aghju aspittatu in vanu u so surrisu ‘ssi pochi ghjorni, aghju patutu i calci secchi di l’omu, in a pena è a dillusione ci aghju buscu a forza di rompe u frustu di l’alburellu è spalancà l’usciu di a libertà, mi basta à corre, mi basta à attippà per ‘ssi machjoni è puru, stocu quì à vardalla, incapace di vultalli u spinu. Lena hè stata assai cose per mè è nanzu à tuttu, hè stata a mio prima catena immateriale.
*
Sò dumatu, ammansatu, vengu di mandà à caternu u mio salvaticume. Per una volta sò eiu à avvicinammi d’ella, sò eiu à tuccalla u primu. E mio mani cughjose correnu nant’à a so faccia liscia, nant’à a so robba bianca, mi lascia fà senza rimina un pelu. E mi vene ‘ssu bisognu di strignela, d’abbracciacalla, d’imprigiunalla, ch’ella sia meia, ch’ella ùn pudessi più tralasciammi. Principia à trinnicà, cerca à togliesi di u morsu di e mio bracce ma eiu ùn cappiu, u salvaticume volta in mè, m’invade. Sentu u mio corre batte à sbattera, u sangue abbuccà in ogni parte di a mio parsona. Sentu ‘ssu cosu ch’aghju trà l’anche incurdassi è truvassi à u strettu in ‘ssi pantalunacci ridiculi ch’o portu dapoi ch’o sò ghjuntu quì. Mi colla a brama, u bisognu, assai socu ciò ch’ellu hè ma colla. Aghju vistu, quallà in u mio primu mondu, cum’elli facianu i muntoni cù e pecure, cum’elli s’arrappacavanu nant’à u so spinu. Vogliu fà distessa, mi vogliu caccià ‘ssu rossu chì mi brusgia a fronte, chì mi face sudà è mi taglia quasi u rispiru. Lena casca, si trova à quattru patte in pianu, mi lampu addossu è mi strufingu. A scuzzulu in una seduta salvatica quant’è sgalapata, cercu à ficcammi in ella, mughja tuttu ciò ch’ella sà, ancu eiu mughju, di brama, di piacè, di paura. Ci vultulemu in tarra, ella sottu, eiu sopra, eiu sottu, ella sopra, vugulemu cusì à sin’à inticcià in u muru di a casa. Aghju capitu dipoi chì i so striti nascianu da u tarrore è da a pena ma tandu mi paria soladimente ch’ella mi rispundia, ch’ella accidia à u mio vulè. Circava à scappà, mi minava ma ùn facianu cusì dinù e pecure nanzu d’accittà u pesu di u masciu ? Ùn ne sapia nulla eiu di e regule di a seduzzione, di a corte ch’ellu ci vulia à fà à e donne, di a dilicatezza ch’ellu ci vulia à aduprà per ghjugne ne à u stessu risultatu finalmente : arrappagassi nant’à u so spinu.
Dopu à tamantu parapiglia è teni, staimu stracquati in pianu, eiu stancu mortu da u sparaforzu ch’o vinia di fà è ella attuvanata da u timore è a suspresa. Mi pisai u primu è a vardai, trimulava è piingnia, quandu circai à tuccà la, ebbe un muvimentu di ritiru, si messe à pusà contru à u muru abbraccendu i so dinochji è piattendu u so visu à mezu. A robba bianca era stracciata, brutta, impiciata da a mio sumenta. Lena ùn avia più cà un scarpu, l’altru ghjacia più luntanu, tortu è inciacciatu cum’è una bastella. Ùn appiate pinseru, a sola cosa ch’o riiscii à imbruttà, quellu ghjornu, fù a robba bianca.
*
Mi stracquai à i so pedi è ùn socu perchè ma m’addurmintai. Quandu mi discitai, Lena ùn ci era più, vardai in giru à mè, a sola vistica di u nostru « abbracciu » era u scarpu marturiatu abbandunatu à mezu à u starricciatu. Vultai vicinu à u mio alburucciu, era ancu ellu culpitu da i mio estri animali, minatu da ‘ssu salvaticume ch’ùn si ne vulia andà. Avaria pussutu avvià dinù tandu à ‘ssi machjoni, à i chjassi di un antru mondu, ma stai, firmai à cantu à u baschicciu di l’alburellu, ùn ci era più u surrisu di Lena à ritenemi ma ci era u so ricordu è bastava. ‘Ssa volta custì, credu d’avè sparmintatu dui altri sintimenti umani belli cunnisciuti, prima u rimorsu ma soprattuttu a sottumissione. Quella di Lena ch’ùn pobbi ottene è a meia chì mi fece firmà torna appena in ‘ssu mondu novu.
Revenir en haut Aller en bas
di sfughjita

di sfughjita


Messages : 124
Date d'inscription : 06/03/2012
Localisation : Bastia

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyJeu 2 Aoû - 13:23

ditone mipiace

È fermu tutta ochji pè u sèguitu !

salutu2
Revenir en haut Aller en bas
henry smart

henry smart


Messages : 31
Date d'inscription : 08/05/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyJeu 2 Aoû - 23:00

mipiace assai
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyVen 3 Aoû - 14:52

À ringraziavvi per e vostre letture. A seguita da quì à duie simane Wink
Revenir en haut Aller en bas
Ruclinonu Solechjari

Ruclinonu Solechjari


Messages : 518
Date d'inscription : 27/02/2012
Localisation : Casinca

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyVen 10 Aoû - 8:01

Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...
Revenir en haut Aller en bas
http://appuntamentu-corsu.forums-actifs.net
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyDim 12 Aoû - 12:18

Ruclinonu Solechjari a écrit:
Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...

S'ellu ùn ci hè, per cumprà u libru, cà quelli chì venenu quì, ùn aghju ancu cambiatu a mio vittura... baccalà
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyDim 12 Aoû - 12:25

Eppo ne sciaccu un antru tè ! risa


V


Battezimu



Pinsate, spirate ancu, ch’ellu hè ghjuntu l’omu à dammi u premiu ch’o meritava per e mio prove. Imaginate a bella concia ch’ellu m’hà sciaccatu, calci, pugni è staffilate à sta più bella, vulete torna sente i mio circhenni sottu à u dilughju di colpi. À dilla franca, a spirava ancu eiu, l’angoscia ch’avia in corpu, ancu per ùn cunnosce u so nome, a sintia è sò sicuru chì una bella chjibba m’avaria aiutatu à cacciammila. Oghje, a cunnoscu à mente, avemu tanti è tanti passi in cumunu. Ùn contu più e volte ch’ella m’hà chjappu appalamanu per purtammi à lochi bughjicosi. Basta ch’o ci pensi è ghjungne à ghjacemi in e trippe, ùn hà mancu più bisognu di circassi una ragione, vene quand’ella li pare è si ghjoca di mè, sò a so mariunnetta. M’annebbia u ciarbellu, invade e mio pinsate è fermu incapace di sciogliemi di e so trave. Hè peghju cà a tristezza, quella, quand’ella mi pesa in core, socu sempre u perchè. À spessu, mi punta à gattivi sogni, s’intana in u mio sonnu ma ùn u scamatta mai. Invece, l’angoscia sà cusì bè affaccà quandu credu d’avè vintu a battaglia, dopu à una discursata trà quattr’ochji cù mè stessu, di fronte à u spechju. Quandu mi ficcu in lettu cù un libru circhendu à pasce u mio spiritu à fiure nove, à altre pinsate, à sin’chì Ciprianu fia u so travagliu. È u face sempre, vene sempre ‘ssu mumentu, a rena pesa à l’ochji, u capu ùn tene più, u libru si chjode, sculiscia in pianu, in un’ultimu sforzu u bracciu si stende da fà sorge u bughju. Hè tandu ch’ella move ‘ssa rubbaccia, tandu ch’ella si fura u riposu tantu bramatu. Basta chì u capu tocchi u cuscinu è corre à fiumara, e pinsate s’inticcianu in un cumbugliu irreale, l’ochji s’aprenu, u sonnu si n’hè và, u bracciu si stinza torna circhendu u buttone di u lume, u libru ricolla... N’aghju sciuppatu nuttate à fà accende è spegne, n’aghju lettu libri per a sola ragione d’occupà u mio spiritu. Micca voi ?

Ch’hè divintata Lena ? Eccu una dumanda chì m’hà tarulatu una stonda, per dì tuttu, un’annata sana. L’omu vense solu, ùn mi parlò micca, mi pigliò per u bracciu è mi fece cullà nant’à una camiunetta. Viaghjaimu qualchì chilometru nant’à una strada sfussalata è stretta è ghjunsimu in piazza à una casa. Più chjuca cà quella di Lena ma ammurata dinù di petra variata, una lellara si ne magnava un bellu pezzu. Di punta à a porta, ci stava un antru omu, magru è longu, a sola cosa ch’o vidii veramente à u primu sguardu, fù a so mustaccia, tamanta ch’ella era, mi si paria di dipassà da ogni latu di a so faccia di guasi un palmu. S’avvicinò è mi tese una manu per invitammi à falà. Ùn ci andai micca subitu, micca ch’avia a paura ma un dubitu mi strignia, è s’ellu vulia ancu ellu liammi, è s’elli m’avianu purtatu quì per privammi torna di libertà, o peghju, s’elli mi vulianu fà pagà « l’amore » ch’avia palisatu à Lena. Ma « Mustaccia » mi surrise, un pocu cum’ellu facia u Patrone tempi fà, un surrisu dolce, carcu d’affettu. Saltai in pianu, pigliai a so manu è vardai l’omu gattivu ficcassi in vittura è andassine, mancu un addiu... Mi sintii tandu ingutuppatu da una serenità nova è cusì piacente.

Si chjamava Petru è fù ellu à aiutammi a compie a mio mutazione, u mio passeghju da cane à essare umanu. Mi fece u più bellu rigalu chì sia, quellu di a parolla. À sin’à tandu, a mio vita ùn fù ritimata cà da un accatastume di sintimenti ch’avia fatica à difinisce, ch’ùn sapia cà risente di manera primaria. Longu ‘ss’annata d’amparera ch’o campai à u latu di Petru, in i strazii per acquistà ogni sillabba, per custruisce ogni frasa, ci truvai u veru sapiculu di l’umanità. A mio prima parolla, era nata da l’addisperu, da a brama smisurata di pudè chjamà à Lena. Tutte l’altre funu astre è tante petricelle da incugnulà u muru di a mio cuscenza. Sò sempre statu di più cà un animale ma ùn la sapia micca, a m’hà insignata Petru, quessa è tanti altri affari.

"Cent'anni, centu mesi...", eccu e quattru prime parolle ch'o rescii à addunisce assistendule in 'ssa meza frasa chì Petru ripitia à spessu. E dicia cù un pocu di sullenità è dopu, lasciava andà un longu silenziu, ùn a finia mai. Sprimava cù un’entica di fatalisimu, u so pinsà chì e cose ùn cambianu, chì a storia si ripete troppu è chì l’omu ùn piglia mai abbastanza lizzione di e so sperienze ma chì vale sempre à sunnià dumane. Pocu impreme u viaghju, a strada, mai omu ùn sì pò sfà di ciò ch'ellu hè statu. Quandu ci pensu, u rivecu arrittu di punta à u purtellu, dopu à l'acquata, l'ochji persi in u luntanu, 'ssa meza frasa appesa à e so lapre. Ùn era forse micca u so veru sensu, ùn aghju forse mai capitu ciò ch ‘ella vulia dì, forse ùn significava nulla. Mi bastava a so musicalità. Dapoi, frase n’aghju fattu d’altre è paesi n’aghju scupartu parechji. À spessu, l’aghju fattu meiu u fatalisimu di Petru, l’aghju intesu u profume di a disfatta, tastatu l’amaru savore di a spiranza tronca in mille pezzi da e faccende di certi. Oghje, ogni volta ch'ellu mi taruleghja u dubitu, ch'ella mi pesa a vita, lasciu u mio sguardu perdesi, cappiu 'sse quattru parolle, l'ingutuppu di silenziu è mi sentu ancu eiu cum'è dopu à l'acquata.

Dendumi a parolla, Petru m’hà spalancatu a porta di a vera libertà. Micca solu quella di pudè sceglie di stà liatu o nò à qualchì pullone, quella chì trapassa ogni limita, chì ùn pate nisun’cunfina, a libertà di pinsà. U ringrazieghju tutti i ghjorni è u maladiscu dinù. Fendu mi ‘ssu tamantu rigalu, m’hà datu un’attrazzu d’un valore spripusitatu, u sicretu per ùn esse più à l’affollu di u stintu. Prima, vidia u mondu in giru à mè, bellu o boffu, campava ogni stonda impiendu a mio mente di tante fiure è ricordi anonimi è imbrugliati. Oghje, a possu dì a billezza di ‘ssi paisaghji, possu palisà l’emuzione, u dulore, a malincunia o l’amore, ma quantu a pagu caru. Eccu la quì a soma di l’umanu, u paradossu ultimu d’esse à tempu sullivatu è mucatu da un stessu sapè, da una stessa cuscenza d’esse unu à mezu à l’altri o l’altru à mezu à tanti. Maestru o schjavu di e so pinsate, prigione o prigiuneru, quale a pò dì ? Bellu rigalu sì ! Una scatulaccia degna di quella di Pandora, trapiena cum’è ella d’una mansa di malanni pessimi. L’aghju aparta a scatula, vulinteri ancu è s’è qualchì volta mi ne pentu, per u più, ci vecu un bè chì, eiu, n’aghju tiratu dinù a spiranza.

Da a prima sera di a mio ghjunta ind’è ellu, Petru pigliò l’abbitutine di cuntammi storie, invintate o vere, per aiutammi à truvà u sonnu. À principiu, ùn ci intesi un acca ma, pocu à pocu, u ghjumellu si sbucinò, l’intrecciu vense lindu, a musica di a so voce si fece di più capiscitoghja, à sin’à esse dulcissima à e mio arechje. Per u più, funu sturiette corte, ridicule è ligere, di quelle chì ispiranu sonnii savuriti è chieti. È una sera scalò Lisandru. « Era un’isulella alluntanata di tuttu, ci campavanu omi è donne senza nisun’cuscenza di l’altrò, senza imaginà d’altre cunfine cà u mare chì l’inturniava. Una piccula sucetà umana custruita in u rispettu d’ognunu, a primura d’ognunu. A si passavanu tranquilli, cugliendu è caccighjendu ciò chì li ci vulia per cacciassi a fame. Ùn eranu micca numarosi, cinque o sei famiglie stallate nù casette fatte di legnu è di pagliaricciu. Ogni mane, Lisandru cullava in cima à u monte u più altu di l’isula per coglie un mazzulu di ‘ssi fiori rossi chì ùn criscianu cà custì, à mezu à e petre. U miraculu di a vita pinsava l’omu. I cuglia per rigalalli à Valintina, una giuvanotta chì li cunsumava u core à ogni sguardu. Nanzu di turnà à falà, lampava un’uchjata versu l’orizonte ma ùn ci vidia mai nulla d’altru cà u mare d’ogliu, u disertu turchinu. Una di 'sse mane, lampò un sguardu in furia è s’appruntò à piglià a falata, fece dui passi è s’arresse, vultò in daretu è si misse à fighjà più precisamente un puntu à l’orizonte. Si strufinò l’ochji ma u puntu ci era sempre, un battellu s’avvicinava. Falò di corsa sarrata à avisà i so cumpagni, andonu tutti inseme à sin'à a marina duv'ellu avia da accustà 'ssu battellu, missageru di l'altrò, prova chì a vita ci era dillandi à u turchinu. Omi, donne è zitelli, stavanu arritti nant'à u rinaghju aspittendu i visitadori, pronti à accoglieli cù tutta l'amicizia chì ci vulia. Trè omi scalonu, maiò, capellibiondi, ochjiturchini, una barba longa è zeppa li magnava a faccia, purtavanu in capu spezie di cappelli infarrati è urnati d'un paghju di corne longhe è pinzute, una sciabula pindia à u fiancu d'ognunu è eranu vistuti d'una armatura di farru. Una frizzura corse à mezu à a ghjente di l'isulottu, una impressione strana ch'ella ùn cunniscia micca. I trè giganti biondi s'avvicinonu d'un stessu passu, vardonu una stonda u picculu populu vinutu à scuntralli senza cappià una parolla. In un fiscu appena sintitoghju, e sciabule escinu da i so vistucci, stonu una siconda in aria spichjendu u sole cum'è tagliendulu in trè fulmini abbagliulanti. Dui omi è una donna casconu in a rena, i so capi staccati da e so parsone, unu ghjunse vuculendu à sin'à i pedi di Lisandru. Subitu, ùn fù cà silenziu, sguardi trapieni d'interrugazione di punta à a viulenza di 'ssi fatti. È funu pienti, mughji è cunfusione, à chì s'indinuchjava à chere a pietà, à chì trimulava circhendu à parà cù e mani a sciabulata ch'ellu timia di piscà. Valintina è Lisandru firmonu arritti, si vardonu una siconda è si mossenu d'un stessu abbriu currendu à perdene fiatu. U più maiò di i trè omi fece un segnu di capu à quellu à a so manu manca chì si stipò appressu à i dui fughjiticci. Valintina inticciò di pede in u pezzu di legnu è cascò in a rena, Lisandru li dicia d'arrizzassi, a tirava per a manu è vardava u gigante chì ghjugnia senza mancu corre, a so sciabula in manu. Valintina pricurò ch'ellu si n'andessi, ch'ellu a lascessi, ch'ella ùn valia à more tramindui. L'ombra di u gigante biondu era nant'à a zitella è u so bracciu si pisava prontu à rende a sintenza. Di punta à l'ochji di Lisandru, sfilò ogni fiura di tuttu ciò ch'ellu avia sunniatu, di tuttu ciò ch'ellu avia da perde quandu u bracciu di l'omu saria falatu è si lampò à a scimesca à nant'à u gigante. Da a suspresa, incappucciò è si truvò nant'à u spinu cù u giuvanottu addossu chì circava à strangulallu. Li minò di pugnu in bocca lampendu lu cum'è nulla, s'arrizzò è chjappu d'una risa pazza, s'avvicinò per falli pagà a so tamanta pratinsione. Era finita, Lisandru si trascinava in a rena, circava à ritardà l'ultimu mumentu ma digià u gigante era à nant'à ellu è e so mani immense incappiavanu u so collu, a vita si n'andava, risiste ùn ghjuvava più à nulla. U morsu s'allinò, Lisandru ùn capì micca subitu perchè è vide à Valintina arritta daretu à u so aversariu chì u minava cù una spezia di batarchju, una arma cusì derisoria di punta à tantu forza. L'omu si pisò torna, rise ancu più forte, chappò à Valintina per u collu d'una manu sola è à pisò in aria, e so anche sbattulavanu, era a so vita à ella à andassine avà è u gigante a cappiò, stete à nant'à i so pedi qualchì siconda è dopu à una ultima spasimata, si ne falò in a rena in un fraiu di farraglia. Lisandru stava cù a sciabula in manu, è vardava i dui astri giganti. D'un passu dicisu è calmu avviò versu elli, l'aspittavanu fendu vugà in aria e lame di e so arme in un fiscu acutu. Cum'hè stata ùn si sà, ma dopu à una stonda i trè cumbattanti ghjacianu in a rena arrussita da u so sangue, i giganti spizzati da e sciabulate eranu morti è Lisandru mucatu di mille ferite prufonde s'azzingava à un soffiu di vita. A luce di u sole ùn l'accicava più, pudia sustene u so sguardu di focu, tuttu era più dolce, sirenu, si lasciava andà, si tralasciava à a morte. Duie labre vensenu à tuccà e soie, cum'è un filu minutellu da liallu à a vita, aprì l'ochji è sintì torna a brusgiatura di u sole, ebbe un surrisu appaciatu videndu sopra à ellu u visu di Valintina è i so ochji trapieni di prumesse. » Quella sera 'ssa storia ùn m'aiutò à dorme, ma dipoi mi fù d'un succorsu spripusitatu in parechje di e mio battaglie vane cù u sonnu.
*
Fubbi battizatu un ghjornu piuvascu, Petru era andatu à fà a so spesa settimanale è eiu, li era partutu appressu. Era u principiu di a mio amparera è ùn m’era ancu tuttu à fattu sbarazzatu di e manere canine, viaghjava sempre dui passi in daretu. Ellu, mi parlava caminendu è fumendu sigarette, cù una accindia l’altra, ùn piantava mai. Intraimu in a buttea è Petru impiì a so sporta, daretu à a so cascia, una donna aspittava. Petru pagò è surtiimu suvitati da a donna incuriusita da a mio prisenza. U celu s’era pur’fine dicisu à mette in opara e so minacce è ne falava à sechje. Ci vidiimu custretti à asconde ci sottu à a tindina di u cummerciu, stà nentru, ùn si ne parlava chì ci vulia chì Petru si rimpattessi di ‘ssa stundaccia senza fumà. Dopu à dui cummenti di circunstanza nant’à u tempu è i so estri, a donna dumandò appressu à mè. Quale era, cum’è mi chjamava, quant’anni avia, cum’è era ch’ùn dicia nulla, o basta, vulia sapè tuttu. Petru fidighjò a impachjucula mezu cà in catarrochju, fece un bellu sforzu per ùn mandalla spassu è li rispose solu chì avia una quindicina d’anni è ch’o nascii sicuramente « à tempu à l’inguernu » per esse cusì pocu purtatu nant’à i discorsi. Mi tirò per u bracciu, fendu mi capisce ch’era megliu à pate l’ira di u celu cà u puttachju di ‘ssa ficcanasu è ci avviaimu à a casa, ellu davanti è eiu daretu. Subitu ghjunti, ci spugliaimu è Petru accese un bellu focu. Dopu asciuttu, mi stai di punta à u caminu à vardà e fiare ballà, ùn l’avete mai fatta ? Eiu ci stocu ore sane, à pusà nant’à una panchetta, i voiti appughjati à l’anche à suffià nant’à e mio dite, annannatu da u sciuppittime di a legna, affascinatu da ‘ssu spitaculu. ‘Ssa volta custì ùn pobbi lasciammi andà tantu chì Petru mi tolse di ‘ssa dolce errenza. Paria impiseritu, parlava in furia senza aspittà risposta, pinsava à alta voce. Di regula, Petru ùn parlava tantu, ghjustu ciò chì ci vulia per sprime e so pinsate, rende le chjare per tutt’ognunu è soprattuttu per mè. Tandu, avia digià acquistatu parechje parolle, micca per sustene una cunversazione ma per suvità u filu d’un discorsu era più cà abbastanza. U stai à sente dunque, disse chì mi ci vulia un nome, ch’ellu era statu veramente baullu d’ùn avecci pinsatu prima, ch’ellu si vargugnava è chì e cose avianu da cambià, ch’ellu m’avia da battizà. Disse chì un nome ùn si scigliia micca cusì, in un lampu, senza riflette. I cani si battizavanu sicondu u pillame o a razza ma à l’omi li ci vulia un nome chì fussi u spechju di qualcosa, chì l’aiutessi à custruisce si una persunalità. I babbi è e mamme decidianu à a nascita d’inchjustrà i so figlioli, di marcà li cù u so segnu, Petru ùn vidia sfarenza trà u fattu d’impone un nome à un essare umanu è quellu di taglià un pezzu o dui d’arechja à un animale da insignà à tutti di quale ellu ne era, « Mozzu à a dritta è fessu à a manca, tè, eccu un bellu nome ! » disse mezu riendu. Fà è fà, ne ghjunse à a cunclusione chì u fattu ch’o fussi senza nome era un bè tamantu, chì forse ùn ci vulia à dà mi ne unu, ch’ella era megliu à aspittà ch’o pudessi sceglie da per mè. Mi dumandò s’o ne era capace avà, s’ellu ci n’era unu ch’o cunniscia è chì mi paria d’esse quellu chì mi ci vulia. Mentre ch’o u stava à sente imbasgialitu, a cunfusione era nata in u mio capu, circai à assistà un pocu l’imbuleghju di e mio parolle da fà li una risposta à pocu pressu aggalabata è cappiai ‘ssu nome ch’avia da esse u meiu per u restu di a mio vita : « Lisandru. » Un surrisu accese a faccia di Petru, capì subitu da duve mi vinia a brama di chjamà mi cusì è ne fù felice, felice di a mio scelta è d’esse sicuru avà d’avemmi amparatu qualcosa. Fubbi battizatu cusì, Lisandru, natu quindeci anni fà, un primu ghjornu d'inguernu.
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyDim 26 Aoû - 11:15

IX


Un fiume





A scena era sempre a listessa. Scalavamu cù ‘ssa vitturaccia, spitarazzendu è pisendu un nulu di fulena, in piazza à un paese duve nimu ùn ci cunniscia, circavamu un locu duve eranu accolte e donne, u più spessu era un lavatoghju o una funtana. Petru cacciava u capu fora è facia segnu à una d’avvicinassi. Si misfidava un pocu ma finia sempre per vene. Tandu facia a so dumanda : « Salute o madama, chergu un rinsignamentu, cercu una certa Onesta. » A donna riflittia una stundetta, capighjava, appingava à u so visu u gneru di l’interrugazione è rispundia : « Umbah, ùn vecu micca… » È si vultava, facia passà u missaghju à l’altre paisane, « A cunniscite quì una certa Onesta ? » U rimore curria da una à l’altra, si fighjavanu scuzzulendu u capu in segnu di negazione è quella vicinu à a vittura facia, à pocu pressu, sempre a listessa sunta di e risposte : « Innò o amicu, quì Onesta ùn ci n’hè. » Tandu Petru sciaccava a prima, cacciava u capu appena di più, vardava à l’ingiru è appughjendu nant’à l’acceleratore mughjava : « Allora site tutte puttane ! » È scappavamu, muvendu un antru nulu di pulvaricciu, fraiati da e ghjasteme chì ci prumittianu e forche o u pinnatu da lavacci di i nostri piccati. Qualchì volta sentimu ancu una o duie fucilate. L’emu fatta e dicine di volte quessa a cumedia è eiu ùn dicia mai nulla, u lasciava fà à ‘ss’omu maturu, vultatu à a zitellina scrianzata, u stava à sente macinà u so culpacciu è ride di a so vittoria. Mi sò sempre dumandatu ciò ch’ellu avaria fattu s’è « una certa Onesta » s’era prisintatu à ellu.

Era cusì Petru, un spiritu di zitellu in una persona maiò. Li piacia u scherzu, a macagna, a burla, u taroccu è pocu impurtavanu e cunsiquenze. Ùn pinsate ch’ellu era simpliciottu, mancu à dilla, era ancu intelligente più cà una pochi. Dicu cusì chì, ghjente "intelligente" n'aghju incuntratu longu à a mio vita, di 'ss'omi è donne chì cunfondenu astutezza è struzzione, chì opponenu sapienza naturale è cultura acquistata. Puru, era cultivatu Petru, ancu per avè lettu pocu è giratu u mondu ancu di menu. Era cultivatu à u sensu primu di 'ssa parolla, cum'è un chjosu sulchighjatu da l'aratu è suminatu à arbigliule salvatiche, à fiori strani chì spuntanu è muscanu à l'asgiu di e stagione. Hè 'ssa cultura custì ch'ellu m'hà trasmessu, a ricchezza smisurata di sapè discorre cù l'umile o u putente cù a stessa facilità, cù u stessu piacè. Più tardi, mi sò datu à scopre a literatura, mi sò tratichjatu di rumanzi, trattati, assaghji è altre racolte di puesie, qualchì volta mi sò ancu furzatu à compiene certi solu per pudè dì ch'o l'avia letti. Ùn vularia favvi crede chì i libri ùn m'anu amparatu nulla, ci aghju buscatu miraculi di cose è tanti scappatoghji da scurdammi di e mio custodie. Ci aghju trovu ancu parechje illustrazione magnifiche di i discorsi di Petru, scarpillinate di parolle assinnate, d'infrasate prufonde o di rime spampigliante. Eppo, aghju capitu qualcosa, ci hè tuttu in i libri, ogni situazione, emuzione ch'un omu pò campà o risente, ci hè tuttu ma ùn ci hè a vita, vogliu dì a vera vita, a meia, a vostra.
U più bellu esempiu ch'o vi possi dà hè quellu di a pesca. Cù Petru, andavamu à spessu à batte per i fiumi appressu à e pesce, à u toccu, à cuchjara o à mosca, pocu impurtava. Aldilà di u piacè d'empie a musetta, ci era 'ssa stonda di cumunione trà noi dui è 'ss'addunita cù a natura. In a literatura, ci aghju buscu parechje volte a magia di 'ssi mumenti passati à circà d'esse più malignu cà a codimozza. L'aghju vista 'ssa lenza à l'orlu di sciappà sottu à e stinzate di u nasilongu, l'aghju vistu u curagiu è a forza di l'addisperu, 'ss'addisperu chì face piigà a canna è 'ssa spiranza chì colla in core à tempu chì u pesciu sente a brusgiatura di l'aria. L'aghju letta ind'è e vultuliate di e mosche, in e sciume di i fiumi magnifichi di u Montana. Ci aghju scupartu u rifugiu ch'ella sà esse a pesca, u scappatoghju ch'ella offre à quellu chì ùn riesce più à pinsà, chì si lascia magnà da i so pinseri. È l'aghju guasi campata quandu aghju messu i mio passi indù quelli di Marcantonu, Traianu è Mansuetu, dicu ch'o l'aghju "guasi campata" perchè hè cusì ch'o a risentu. L'aghju intesa l'amicizia trà 'ssi trè omi, 'ssa sola persona ch'elli sò d'una certa manera. Aghju scontru 'ssa meza siconda quandu Traianu hè cascatu nù l'acqua è chì u mio core si ne falatu in i mio pedi, 'ssa meza siconda chì porta l'ingegnu à strade arcane. Tandu hè una entica di vita chì sorge da e pagine, un pocu di realità à imbulighjassi cù a fizzione. Sò scarse 'sse meze siconde, sò l'eccezzione chì cunfirmanu a regula, a vita ùn hè in i libri, ma quandu in quandu, ci si face una affaccata è a campemu quasi.

Hè sempre notte, avviemu à 'ssu chjassu senza scambià una parolla, cum'è d'abbitutine Petru fuma è eiu viaghju daretu. Dapoi ch'o vecu Petru fumà, mi dumandu chì piacè ci trova à mandassi in i pulmoni 'ssu fume chì à mè mi pugne e narre è m'impedisce di rispirà. Puru, ci hà u piacè, i vecu i so ochji chjodesi appena quand'ellu tira addossu è 'ssi rispiri infumicati ch'ellu cappia cum'è tanti sullevi. Iè, u piacè l'hà hè più cà sicura. Avà hè una stonda ch'è no viaghjemu à rent'à fiume è ùn si parla d'incruscià l'amu. Hè una stonda dinù ch'o macineghju a manera ch'aghju da aduprà per dumandà u perchè di 'ssu fattu à Petru, e parolle l'aghju, hè più u curagiu chì mi manca. Ùn pinsate ch'appia a paura d'ellu ma aghju amparatu ch'ellu ùn facia mai nulla senza ragione. Ma a curiosità hè a più forte è mi lanciu, facciu a mio bella frasa. Petru pianta, si volta, mi varda, pare riflette è mi dice ch'aghju dirittu à piscà s'ella mi garba è chì ellu, si ne colla torna un pocu. U fideghju alluntanassi è attaccu i mio affari, stinzu a piscaghjola, pigliu l'amu trà duie dite è cacciu un lumbrice da a scatula. Hè bellu, longu, quessu sì chì l'hà da piace à u pisciacone intanatu sottu à 'ssu scogliu. L'avvincingu da l'amu, sturzuleghja tuttu ciò ch'ellu sà, mi scappa, u ricotu è u mettu torna di punta à a so sorte. Hè quantunque orrende ciò ch'è no femu à 'ssi lumbrici, v'imaginate voi, chjappu da una manu gigantesca, guasi incciacciatu, riminendu in ogni sensu circhendu à scappà. A sintaranu a pena, u sintaranu 'ssu pezzu di farru pinzutu chì i trapana da cima à fondu ? Avaranu qualchì cuscenza di ciò chì l'hà da accade ? Appressu à tuttu sò statu ancu eiu un animale ma un suppu di cuscenza l'avia, ùn la saparà dì mancu ellu a so paura, u so dulore di sente si strintu in 'ssa manera ma qualcosa pò risente, quale a sà ? Petru diciaria sicuramente ch'ellu hè u so distinu, s'annarvaria dinù di vedemi fà tante manere. Avà basta, aghju a brama di piscà, s'ellu si vole rivultà u lumbrice ùn hà cà da acquistà a lingua di l'omi è fassi capisce, intantu, u marturieghju è u mettu à bagnu. Lampu indu l'agnatu, lasciu corre u filu cù u currente, u tengu stinzatu ch'ellu ùn s'azzinghi, una volta eppo u cacciu, lampu torna è tocca è fila... Sò cinque volte ch'o lampu, per nulla, à un mumentu, m'hè parsu di sente una piccula risistenza allora provu torna. L'agnatu, u currente...È ciotta, si stinza a lenza, a vecu à mezu à sciuma chì vole sprufundà, tirgu, risiste, aghju a paura di sciappà. Deve esse qualchì mostru per tirà cusì, mi vecu digià corre appressu à Petru è falli vede a mio prova. Ùn ci vulia mancu piscà in 'ssu pozzu è eiu n'aghju da caccià u ripastu di miziornu. Si stinza torna, sentu u so pesu, misculeghju pianu, pianu, l'avvicingu, ogni volta chì a lenza passa sottu à a spiscia ciumba circhendu à fammi cappià. Cappià ? Mai ch'ella fussi, aghju digià apartu a musetta, sentu digià u so profume nant'à e petre calde. È tirgu torna, ùn a lasciu più andà in u currente, ùn ciumba più, s'arrende. Pesu a canna, l'ultima stinzata, a più bella è a cacciu, m'approntu à vedela sbattulà in punta à a lenza, m'approntu à esse fieru. Hè bella, o piuttostu hè bellu, un magnificu pezzu di legnu longu di guasi un metru. Cascu nant'à e cule è lasciu andà u filu in l'acqua. Stocu cusì, attuvanatu da a dillusione, a vargogna d'avè dubbitatu di a sapienza di Petru. Aghju persu tempu è energia à vulè sfidà a forza di quellu chì sà, capiscu avà chì l'amparera hè fatta di lizzione date da l'altri quant'è di sparmintate persunale. Mi togliu di e mio pinsate è m'arvecu chì a mio lenza hè sempre in l'acqua, cercu à misculà, hè azzingata in fondu à u pozzu, ghjasteme ne cunnoscu pocu ma e cacciu tutte, sane sane. Tirgu cum'è un dannatu, a piscaghjola si tronca in dui, sciaccu un mughju da dì a mio ira è a ghjettu. Possu esse fieru avà, andate puru, pesce micca è canna più, santissima prova ! Posu è pensu una stonda, dapoi ch'o scumbattu cù a mio voglia di fà à usu meiu, n'hè corsu tempu, l'ore ùn le socu misurà ma, inquant'à mè, parechje anu chjappu fondu. M'arrizzu è pigliu insù, ci vole ch'o ritrovi à Petru, ch'o li spieghi ciò ch'hè accadutu, l'invintaraghju una fola di quelle, ch'o sò statu fraiatu da una truppa di truite accanite chì s'anu magnatu a piscaghjola, li piacierà una storia senza capu nè coda. Ùn aghju micca paura di fammi liticà, aghju a brama d'ùn esse più solu, di sparte a mio pena cù ellu. Viaghju, quandu in l'acqua, quandu nant'à i scoglii, di più in più in furia. Spatansceghju, una siconda mi rivecu caminà à fiancu à 'ssu fiume chì m'alluntanava di u mio primu mondu, quandu u patrone m'hà abbandunatu per dorme ab eternu. È s'ellu m'avessi abbandunatu petru dinù, s'ellu avessi almanaccatu di fammi languisce di piscà sapendu chì a mio ingurdizia saria a più forte è li daria l'occasione di lasciammi è andassine per u sempre ? Ùn hè più spatansciu avà, aghju fastidiu à rispirà, mi colla l'angoscia, a tristezza, a paura è ogni sintimu umanu ch'o cunnoscu, imbulighjati in una suffranza spripusitata è mi si pare di more. Duve hè, duve sò, avà corgu, cascu, mi pesu è cascu torna, m'arrappacheghju à e petre per ùn piantà micca, vogliu avanzà, vogliu avvicinammi di Petru, corgu è u sangue mi mena e funtanelle, u mio capu hà da scuppià hè sicura. Piantu, à l'addisperu, l'ochji sbarsendu di lacrime, ùn aghju mancu più a forza di mughjà, sarà quessu u mio distinu, esse tralasciatu da tutti quelli chì facenu batte u mio core in qualchì manera ? Mi lasciu cascà in pianu, fideghju torna 'ssu celu è u so turchinu cusì pulitu è carcu à spiranze ch'o ne sò à l'orlu di rende. È sentu un adore ch'o cunnoscu, un muscu chì, di regula mi garba pocu ma chì à 'ssu mumentu pricisu m'amenta e più belle cose chì possinu esse. L'adore di u fume, a diliziosa puzza di e sigarittacce di Petru. Saltu nant'à i mio pedi, vardu in giru à mè appinzendu u nasu è u vecu, à boccarisa, pusatu in faccia à mè, a si gode fumendu. M'avvicingu, mi posu à cant'à ellu, u fideghju cù una spezia di surrisu connu, mi tende u pacchittucciu turchinu di e sigarette, eccu un turchinu chì ùn mi svultuleghja u stomacu, hè quellu di a salvezza quessu, quellu di a vita ritrova. Vardu un pocu a donna chì balla à nant'à 'ssa scatulella è ne cacciu una, Petru avvicina a fiara è tirgu addossu per accendela, cum'è l'aghju vistu fà à ellu tantu volte, tirgu è in una siconda capiscu chì mai più ùn puderaghju passammi di 'ssu piacè tamantu. Dicenu certi, ch'elli anu stupatu i so pulmoni a prima volta, eiu aghju ingullitu u fume cum'è s'ellu era statu l'aria salvatrice chì empie u pettu di quellu chì s'anneca. A c'emu fumata, chieti è sereni, à boccarisa, à l'asgiu di e pesce, à l'asgiu di tuttu.
Revenir en haut Aller en bas
Circione

Circione


Messages : 2212
Date d'inscription : 27/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 28 Aoû - 13:42

Tittolu a écrit:
Ruclinonu Solechjari a écrit:
Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...

S'ellu ùn ci hè, per cumprà u libru, cà quelli chì venenu quì, ùn aghju ancu cambiatu a mio vittura... baccalà

è ùn temi micca ch'e u t'arrubbi è ch'e u mandi à un editore? risa



Revenir en haut Aller en bas
SERRA

SERRA


Messages : 994
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 28 Aoû - 22:17

Circione a écrit:
Tittolu a écrit:
Ruclinonu Solechjari a écrit:
Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...

S'ellu ùn ci hè, per cumprà u libru, cà quelli chì venenu quì, ùn aghju ancu cambiatu a mio vittura... baccalà

è ùn temi micca ch'e u t'arrubbi è ch'e u mandi à un editore? risa




http://www.copyright.ht/hypertext/le_l1.htm

risa

spiegà s'era in te riflettia prima di fàlla .... :affraid: fughje


Dernière édition par Ghjallochju le Mar 28 Aoû - 22:27, édité 1 fois
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 28 Aoû - 22:22

Circione a écrit:
Tittolu a écrit:
Ruclinonu Solechjari a écrit:
Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...

S'ellu ùn ci hè, per cumprà u libru, cà quelli chì venenu quì, ùn aghju ancu cambiatu a mio vittura... baccalà

è ùn temi micca ch'e u t'arrubbi è ch'e u mandi à un editore? risa




Prima aspetta ch'appia finitu o baullò... risa
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 28 Aoû - 22:27

Ghjallochju a écrit:
Circione a écrit:
Tittolu a écrit:
Ruclinonu Solechjari a écrit:
Ghjustu una questione o Tittolu : ùn temi micca chì, dopu à tuttu què, nimu ùn compra u libru ?
Perchè eiu temu assai ch'e a ghjente ùn si dia a pena di cumprà un libru chì si pò leghje nant'à a tela, nò.
Eiu, ùn sò micca cusì, ma certi, mi dumandu...

S'ellu ùn ci hè, per cumprà u libru, cà quelli chì venenu quì, ùn aghju ancu cambiatu a mio vittura... baccalà

è ùn temi micca ch'e u t'arrubbi è ch'e u mandi à un editore? risa




http://www.copyright.ht/hypertext/le_l1.htm

risa

s'era in te riflettia prima di fàlla .... :affraid:

Senza parlà di i colpu ...
Revenir en haut Aller en bas
di sfughjita

di sfughjita


Messages : 124
Date d'inscription : 06/03/2012
Localisation : Bastia

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyJeu 30 Aoû - 11:17

In quant'è à mè mi campu o Tittolu. Sta storia m'appassiuneghja è sò tocca assai da ciò ch'ella ci conta di noi altri èssari umani.

ditone ditone
salutu2
Revenir en haut Aller en bas
Sumenta

Sumenta


Messages : 2052
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyVen 31 Aoû - 13:22

Ghjallochju a écrit:


http://www.copyright.ht/hypertext/le_l1.htm

risa

spiegà s'era in te riflettia prima di fàlla .... :affraid: fughje


:affraid:

s'eri in ellu ùn puderebbe più riflette geek
(arggg qualchi volta mirvella ci manca... pumate )

Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyMar 11 Sep - 18:12

VII

Sicondu abbracciu

Hè vultatu l'estate cù i so primi calori, quelli ch'o preferiscu. Mi piace à sentemi infribbatu da a dolce brusgiatura di u sole di ghjugnu, mi piace à sente a mio pelle allisciata da i so raghji. Facciu cum'è prima, quandu stava quallà in u mio primu mondu. Mi stinzu tale una buciartula nant'à qualchì scogliu bellu spostu, chjodu l'ochji è lasciu andà e mio pinsate à strade sciolte. In a mio vita aghju intesu u calore sottu à tutte e forme, a dolce cum'è sta mane, quella chì vi si magna à rombu di gradi è vi scimisce, quella ch'aghju spartutu cù u mio babbu è quella di l'incendiu chì picciò in mè è fece tantu paura à Lena. Oghje, l'aghju vista torna à Lena è avà ch'o sò allungatu à gode di a dulcezza di u sole, m'invade u ricordu di 'ssu dopu miziornu.

Era in a stalla, affaccindata appressu à paglia ch'ella amansava da fanne 'ssa stoppia chì ci avia da accoglie, fendu ci un lettu d'oru è di dulcezza. M'avvicinai à a mutesca è m'arrimbai à un pillastru di petra lascendu i mio ochji gode di u spitaculu. Lena era scalza, vistuta d'una rubbarella turchina, fina è tralucente, manighjava a so palmula cù gesti precisi è assicurati. U turchinu di a robba amintava quellu di i so ochji, dui pozzi culor'mare, duie vasche sbarsendu di vita è di billezza. Era custì ch'o mi vulia annigà, custì ch'o bramava di lascià affundà u vascellu di i mio sintimenti. Stai una stundarella cù un nodu in corpu, Lena ùn pisava mancu u capu. M'avia vistu, m'avia intesu ghjugne, ùn pudia esse astrimente è ùn mi vardava mancu. Forse ùn mi vulia vede, forse u fraiu di a nostra ultima impicciata li dava sempre fastidiu ? È s'ella vulia scurdassi di mè, s'ella avia decisu di privammi à l'ora mai di 'ssu surrisu dolce chì m'avia salvatu a vita quellu ghjornu ? Tandu, saria megliu ch'ella m'infirzessi cù i denti pinzuti di a so forca, ch'ella mi trapanessi u core in veru invece di lasciallu spirà in vanu. 'Ssi qualchì minutu mi parsenu astre è tante eternità, cundanne perpetuale à un disertu d'amore è di passione. Longu l'annu scorsu, avia sunniatu mille volte 'ssu scontru, avia imaginatu in tutte e manere cum'è a pigliaria appalamanu, cum'è li diciaria cù l'ochji quant'ella m'era mancata. È avà, m'abbandunava, corispiantatu, cusì vicinu è à tempu, cusì luntanu di u mio scopu. Era cum'è ghjugne sguasi à tuccà una stella è arvede si chì pussibule ùn hè. Eppo, mi fidighjò, m'inundò di turchinu, u m'infirzò u core ma di cusì bella manera. Appughjò a palmula à una tramizana è mi fece dinù u rigalu d'un surrisu. S'assumigliava à quellu di u mio ricordu ma era appinuccia sfarente. C'era a dulcezza, u dulciume ancu di a so giuventù riccamata di billezza pura. Ma c'era una cosa nova, una luce ch'ùn cunniscia, un imbuleghju di nucenza è di malizia, l'allivellu parfettu trà a niscintria d'una giuvanotta è a dolce scrianza d'una donna chì si scopre. Mi vense torna 'ssu batticore, si mosse torna in mè a fiumara di sangue, ma a pobbi ammaestrà, ebbe a forza d'ùn lasciammi supranà da u latu scuru di a mio anima, da a parte animale. Petru m'avia amparatu a tennerezza, a pacenza, m'avia spiegatu e regule necessarie à i scambii trà omi è donne. M'avia dettu chì nanzu di lasciassi andà à l'estri scemi di a passione, ci vulia à amasgiulà l'altru, à sfiatallu à rombu di carezze è di basgi, sempre più intimi, sempre più arditi.

M'avvicinai è mi lasciò fà, m'avvicinai à sin'à pudè rispiralla. Prima, ùn ci tuccaimu mancu, ci vardaimu è ci bastò. Pinsendu ci avà, ciò chì mi stuzzica u più a mente, hè u muscu di a so pelle. A socu, ùn hè micca originale, hè stata scritta e millaie di volte è megliu ch'o a faraghju mai ma hè cusì, l'aghju in core, in capu è indu u nasu u ricordu di Lena. Un imbuleghju di vaniglia, di murza matura, di cianfena à tempu tagliata, una scimità olfattiva, un cumbugliu di profumi da fanne unu solu, u soiu. M'invengu di l'adore di 'ssa pelle innurata da a statina nascente, di 'sse candelle di sudore chì li currianu nant'à a fronte, e guance o chì si pirdianu in l'angarsa di a so robba. Quesse, e suvitava cù l'ochji sin'à vedele smarisce, imaginendu 'ssi tarritorii vergini duve bramava tantu di perdemi ancu eiu. Ùn vi cuntaraghju u cumu è u perchè chì m'anu purtatu à esse cusì vicinu à a fata di i mio sonnii, pocu impreme a manera, u fattu hè ch'o era quì, di punta à l'ogettu di e mio voglie e più prufonde. U fattu hè chì l'aghju vista, intesa, tocca, carizzata, ch'ella s'hè data à mè. Hè tuttu què ch'o v'aghju da cuntà, ogni ditagliu di 'ssu sicondu abbracciu chì fù dinù, l'ultimu cù Lena.

Li pose e mani nant'à l'iglie, cum'è per invitalla à ballà, u primu basgiu fù in u collu è u muscu divintò gustu. Una maraviglia di mele è di sale, un arcubalenu di cundime è di zuccaru, ogni cuntattu di e mio lapre cù a so pelle fù cum'è una mursicata data à un fruttu maturu, impiutu di tutti i savori chì u sole d'estate l'avia rigalatu. U collu, u bavellu, u nasu, a fronte, l'arechje, l'aghju magnata pezzu à pezzu. È e mio mani si missenu à corre anch'elle, nant'à e spalle, à mezu u spinu, da a taglia in gnò. A chjinai in a stoppia è mi stracquai à cantu. À traversu à u tissutu di a robba, pudia induvinà e so forme, e culline, e selve, i mondi novi ch'o m'appruntava à visità. Ùn mi pudia impedisce di cuntà i buttuli di u so vistitu, ultimu rampale trà noi è u piacè. Ci n'era ondeci, tondi, bianchi è chjuculelli. L'aghju spiccicati parechje volte in u mio capu nanzu di truvà u curagiu di falla in veru. È mi sò lanciatu, unu appressu à l'altru l'aghju sfatti, aghju spalancatu a porta di i sonnii, sbattutu l'usciu di u paradisu. Iè, u paradisu, ùn hè quessa a vera faccia di a felicità ? Campà 'ssi mumenti incridibuli, strasordinarii, maravigliosi è assai socu torna chè, ùn hè quessa chì omu aspetta, spera di a vita ? "U paradisu hè quì" hà cantatu un puetu, sò più cà d'accunsentu cù ellu, chì l'aghju vistu.

U viaghju principiò, di valle sicrete in fureste adumbrate, di buttuli spiccicati in basgi umidi è avinturosi, scuprì ogni billezza piatta di Lena. I so petti tondi, lisci è induriti da a brama, u so corpu, stesa immensa à suminà di vita è di carezze. O quantu passi è veni aghju fattu per 'ssa pianura mansa è ricca di tanti aliti. Era nuda avà è, senza mancu pudè spiegà cumu, ancu eiu era vultatu à u primu statu di l'omu. U muvaimu torna u sottusopra, imbulighjaimu dinù e nostre persone. È 'ssa volta, entrinu in cumunione ancu e nostre anime, ancu i nostri cori. L'abbracciu stessu ùn durò tantu, hè vera, ma u focu chì picciò in noi fù di quelli da fà sculà e neve eterne. È ci staccaimu, ci lascimu cascà nant'à u spinu, tinendu ci a manu cum'è per mantene viva a luce di 'ssu mumentu incridibule ch'o viniamu di campà, da a prima à l'ultima siconda. Da u primu sguardu scambiatu, senza una parolla, da quandu i mio ochji si ponsenu nant'à ella è ch'o sintii i soi ciuttà in mè. Si fece u silenziu, limpidu, immaculatu, forse ùn campava cà in noi ma ci paria chì a vita era firmata, chì a tarra ùn girava più, chì tuttu era in attesa, chì tuttu circava à rifiatassi cum'è a circavamu noi. U paradisu v'aghju dettu, un abbracciu cù l'eternità, cù u bellissimu, un abbracciu cù Lena. N'aghju cunnisciutu d'altri, corti, longhi, inaspittati, tonti o ancu "ragiunati" ma di quessi mai più, vogliu dì passiunati, abbitati da a passione cum'è questu quì.

S'hè passata duie ore fà è mi si pare chì dece anni si sò scorsi avà ch'o sò allungatu nant'à 'ssu scogliu caldu. Ci vole à dì chì, trà'ssu mumentu di pace, 'ssa stonda ch'aghju passatu à sente mi libaru cum'è mai è u ritornu di u fracassu in a mio vita, si passò pocu tempu. Dicu ch'o mi sintii libaru è hè vera, ma credu d'ùn esse mai statu tantu prigiuneru dinù. Cumu pò esse, cumu sarà chì l'omu si sintissi inchjustratu da una cosa chellu hà sceltu, una cosa bramata più cà tuttu ? Mi pare oghje ch'ellu hè què l'Amore, esse à tempu u prigiuneru è a prigione di l'altru. Hè una spezia di spechju chì ci manda a nostra fiura ma cù una forma sfarente, sguasi a stessa ma...sfarente. A socu, pinsate chì parlà d'Amore trà Lena è mè hè un pocu ridiculu. Avete sicuramente ragiò, dui abbracci ùn facenu micca una leia tantu maiò, dui abbracci ùn sò nulla di pettu à a spartera di i sintimenti una vita sana. Ma eiu, astri amori ùn ne aghju da cuntà. Lascemu corre l'amore, ci rivinaremu à l'occasione.

Ci eramu annigati dunque, in un oceanu di silenziu, vogliu dì chì tramindui eramu muti, cum'è stantarati, 'ssu silenziu era u nostru è solu u nostru. In giru à noi, ci era una mansa di rimori, quelli di a vita, di u tempu chì passa, siconda appressu à siconda senza nisuna primura d'esse altra cosa cà tempu chì passa. I sapete ancu voi 'ssi rimurelli, un masciottulu chì si lagna, u legnu chì canta in un strappittime stranu, u trattu chì fisca, un core chì batte è tanti altri. Mi vense u sonnu, luttai per ùn lasciammi chjappà, vulia tantu campà 'ssa stonda, avaria vulsutu mai più dorme. Saria stata cusì bè di firmà à fiancu à ella per u sempre, inguttupati da u sussuru d'ogni cosa, prudetti da a pace chì s'era fatta in noi. Ùn v'inchiitate, ùn hè duratu nè pace, nè silenziu. A prima cosa ch'o sintii, fù u chjoccu di u staffile è po e ghjasteme stupate da a voce arghita, 'ssa vucciaccia chì m'avia santavugliatu u ghjornu di a mio siconda nascita. Mi truvai spugliatu, debbule di pettu à u sarpe di coghju chì circava torna à mursicà mi. M'arrizzai in un saltu, feci fronte à u fraiu, era forse l'ora di merità u mio nome, di luttà cum'è u Lisandru di a storia di Petru. Vardai à 'ss'omu è mi lasciai invade da ogni ricordu di ciò ch'ellu m'avia fattu pate, pinsai à tuttu 'ssu tempu ch'ellu m'avia arrubbatu liendu mi à l'alburellu. Paura di mè ùn ne avia, ma sò sicuru chì, ùn sia cà una siconda, vidì in i mio ochji a luce di l'ira chì li fece capisce ch'ella saria menu faciule cà l'altra volta...
Revenir en haut Aller en bas
Rappallinu

Rappallinu


Messages : 437
Date d'inscription : 25/02/2012

Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. EmptyDim 23 Sep - 18:38

VIII









Petru



Petru mi varda cù 'ssu sguardu colmu à tennerezza, quellu di u babbu. Mi surride è mi dice torna una volta quant'ellu hè felice d'avemmi cù ellu, d'esse à fiancu à mè cum'è sò à fiancu à ellu. Amenta ogni mumentu, i duri è l'allegri, ogni discursata, ogni amparera, ogni risata, ogni pientu. Mi parla senza arrestu, ùn mi lascia risponde, mi strigne a manu quasi à fammi male, à sin'à fammi male è parla, dice quant'è sette. Senza cappiammi, ciotta a so altra manu in stacca è caccia e so sigarette, appiccica a so bocca à u pacchettu è ne tira una, d'una capighjata mi dumanda u focu, inspira, s'annebbia di fume è torna à parlà. Mi dice u so piacè d'amparammi è a so fiertà di vede ch'o ampargu, ch'o diventu un omu. Mi dice a so spiranza ch'o ritenghi qualcosa di u so insignamentu, a so spiranza ch'ellu mi ghjuvessi à qualcosa longu a mio vita. Mi face prumette d'ùn ricusà mai di spirà ancu eiu, d'ùn calà mai nè ochji ne bracci sia ciò ch'ella sia a mio esistenza. Eiu, prumettu, accunsinteghju à tutte e so dumande, à tutte e so spiranze. Aghju vistu à Petru in parechji stati longu 'ss'annata ma hè a prima volta ch'o u vecu cusì, hè a prima volta ch'ellu mi strigne cusì forte a manu, a prima volta dinù ch'o vecu una lacrima spuntalli à u scornu di l'ochju.

A mane, muvaimu à l'alba. Eranu simane ch'ellu mi parlava di u viaghju ch'ellu mi vulia fà fà, di u locu ch'ellu mi vulia fà scopre. Una stonda in vittura sottu à un celu stillatu, muti cum'è petre. Ùn era più ora di parlà, bastava u silenziu. Mi n'avia dettu tantu di a so passione per 'ssu locu senza discrivelu pricisamente chì era nata in mè una mansa di quistione, ma Petru avia ricusatu di rispondeci dicendu ch'ùn avia cà sbrugliammi è fà fumà un pocu u mio ciarbellu è "imaginà". È cusì aghju fattu, da a prima siconda di l'annunciu di Petru à sin'à ghjungneci, l'aghju invintatu 'ssu locu, l'aghju datu vita in u mio capu, n'aghju tintu ogni ditagliu. Aghju scupartu tandu quant'ella hè una cumpagna strana l'imaginazione. Qant'ella imbuleghja fidanza è tradimentu, spiranza è dillusione. Imaginà, lascià andà senza ritene l'ingegnu hè una cosa magnifica. Basta à ùn rifalà, basta à sapè stà quassù à mezu à i nuli. Aghju scupartu dinù a sfarenza trà u sognu è a spiranza. Nascenu traminduie da un strapiù d'imaginazione, sò surelle, parenu quasi picci ma ùn hè cà illusione, artifiziu, bugia ancu. A sumiglia ùn risiste micca à un esame più prufondu. U spirà, u più spessu, hè traditore, una rubbaccia infetta, un ladru chì arrubba tante stonde chì fermanu perse. U sonniu ellu, ùn pate dillusione, ùn hè cà maraviglia chì ùn hà bisognu di tuccà a realità. È s'ella accade, ùn pò esse cà bè, dinù maraviglia è dinù sonnii ancu più belli é scemi à vene dopu. A spiranza face vaglia in corpu, u sonniu luce in capu. Qualchì volta, cusì scarse, a spiranza si face sonniu, colla à sin'à i celi di l'imaginazione sfrinata, ci s'intana è luce dinù ella. Ma s'è un sognu si face spiranza, s'ellu vene à perdesi in qualchì selva oscura tandu si more è basta. Tuttu què l'aghju capitu spirendu 'ssu locu duve mi purtava Petru, spirendulu quandu ci vulia à sunniallu.

Lascimu a vittura sottu à un agliastru è chjappaimu un andatu petricosu è arrittu. U sole ùn affaccava ancu sopra à a muntagna duve muria a vistica di l'ultima neve d'aprile. Eramu à u principiu di a statina è à sente à Petru era megliu à esse ghjunti nanzu à ellu. Viaghjaimu una stundetta senza parlà, a mio spiranza criscia, a mio imaginazione era in bullore. U vidia 'ssu locu, u vidia quant'è ch'o ci fussi digià. M'arricurdava di u mio paradisu è spirava chì quellu di Petru fussi ancu più bellu, ancu più grande. Un locu immensu, unu di quelli à annigà ogni sguardu, unu di quelli à infiarà l'ochji, à brusgià e mente à rombu di vulè arricurdassine, un paradisu. A vidia 'ssa stesa smisurata, supranata da una pochi di spichi altieri, adumbrata da qualchì alburu tamantu è sicuramente ricca d'un fiume d'acque linde. Ci corre un ventu dolce, azzizza u frascume, accarezza ogni petra è m'entre in pettu è mi porta à d'altre visione. In pianu, l'arbiccia risplende d'un misciulime di verde è d'oru, sò millaie i fiori à culori scimiti è muscanu, empienu l'aria d'adori irreali. È chì dì di 'ssi sciappali ? Ùn ci n'hè parolla invintata per elli, ùn ci n'hè bisognu. Basta 'ssu sintimu di pace ch'elli ci sanu dà, chì ci calma, ci asserena di più ch'ella pare pussibule. A pudemu dì quant'elli sò belli è maestosi ma quale hè chì sà discrive ciò ch'elli sò in veru ? Eiu ùn sò, possu solu sparte ciò ch'elli mi schjoccanu in capu quandu pesu u sguardu per chereli d'appaciammi. Tandu, mi parenu cusì indarni l'ira chì m'intusicheghja u sangue, u pinseru chì mi rode u spiritu o a tristezza chì mi fragna u core qualchì volta.

Ghjunsimu quandu u sole si sallia a cresta. Firmai una stonda à circà u paradisu ch'avia spiratu. Vardai in ogni locu, girai nant'à mè stessu, fighjai à Petru. Stava fieru cum'è mai, m'insignava cù e mani è cù u capu e billezze di u so locu, paria dimmi : "varda què, n'ai digià vistu maraviglie simule ?". N'avia persu a parolla, ùn sapia cà fà gesti è gneri. Eramu in una chjarina, un lucucciu cum'è tant'altri, cum'è n'avia digià vistu mille. Era u termine di l'andatu chì ci avia purtatu quì, dopu ci era l'abbissu. Un elpale arrittu è in fondu un fiume chì curria imbiancatu da u scolu di quella ultima neve. Petru s'affaccindava, accunciava una pochi di monti da fanne pusatoghji, pusò è m'invitò à fanne astru è tantu. Ci truvaimu cusì, à mezu à nulla, ingutuppati da un silenziu ch'ellu stuzzicava solu u rughju di u fiume quaiò. Mi sintii male, assufucatu da a strittezza di 'ssu locu è cusì dillusu di u paradisu di Petru. Era tuttu què a so spiranza, 'ssa cosa chì accindia u surrisu biatu ? Eiu, n'avia fattu un mondu maravigliosu è ùn era cà què ? Una chjarina mezu à quattru alburi sfrundati è duie petre per pusà.

Feci cum'è ellu, pusai è sarrai l'ochji. Mi ci volsi un bellu mumentu per "entre" in u so ghjocu, per capisce. Una merla scappò chjuchjulendu è si fece torna u silenziu. Tandu pobbi misurà quantu a spiranza ùn vale è quantu u sonniu sì. Ciò ch'ellu bramava Petru ùn era un locu di billezza schietta, duve ogni cosa saria maraviglia assuluta, ciò ch'ellu circava Petru era ciò chì durmia in fondu à u so core. A mudestia di u paisaghju l'imprimurava pocu, era a sulezza ch'ellu vulia. Esse solu, hè pussibule ancu à mezu à a ghjente ma a sulezza scelta, quella ch'ùn teme e discitere scumudate da i rimori di l'umanità, quessa ùn campa cà in i lochi simuli. Chì tanti ghjuvelli, chì tante maraviglie. Un scornu di mondu, una chjarina è duie petre, eccu un "paradisu"da fà nasce i sonnii à millaie. Fù a prima volta chì Petru m'amparò qualcosa senza quasi una parolla, fù 'ssu ghjornu custì ch'ellu mi trasmesse, senza mancu sapella, a cuscenza d'esse vivu, ancu scigliendu d'esse solu. Fù quasi cum'è una terza nascita.

Petru si pisò, mi fece un segnu di capu per invitammi à suvitallu. Una pochi di passi è ci truvaimu à l'orlu di l'elpale. Fù tandu ch'ellu mi pigliò a manu, cum'è un babbu chjappa quella di u so figliolu da falli sente quantu a leia ùn hà bisognu di parolle. Un gestu, un sguardu, un surrisu dicenu à spessu di più cà i discorsi i più fini, quand'ellu ci hè l'amore trà duie persone. Mi tinia, ci tiniamu appalamanu è vardavamu u vangone, stavamu à sente u cantu di l'onda zargosa chì cullava à sin'à noi cum'è una strana sinfunia. Chì bella musica, chì bella stonda. Pocu à pocu ci avvicinaimu di u viotu, quandu fubbimu à l'ultimu arice, Petru mi surrise, 'ssa volta capii subitu ciò ch'ellu vulia sprime. Custì, liati da e nostre mani strinte à l'orlu di tamantu precipiziu, faciamu a sunta di a vita stessa è di u tempu chì và. Daretu, durmia tuttu ciò chì ci avia purtatu à sin'à quì, i nostri ricordi, i belli à fiancu à i boffi, ogni sparmintata, ogni dillusione, ogni piacè. In noi, lucia u prisente, ciò ch'è no eramu ognunu è unu per l'altru. Davanti, lucia l'avvene cù tutti i so sonnii appesi. Petru mi surrise è mi vense in core, un antra volta, u sintimu d'esse vivu è cuscente di tuttu. Petru mi surrise è chjose torna l'ochji. Feci distessu tinendu in a mio mente a fiura dolce di a so faccia cum'è accesa da u sole d'estate. Petru mi surrise, mi strinse a manu è, senza capisce subitu perchè, mi sintii aguantatu da l'abbissu.

Petru parla, dice quante sette è eiu facciu cum'è possu per ritenelu. Sottu à noi, u viotu chjama, cerca à pigliacci. A pena mi murseca ma cappià ùn vogliu, ùn possu. A cercu 'ssa forza chì ghjace in mè è chì mi dà tantu fastidiu à e volte. A cercu ma ùn a trovu, ùn mi colla cà pientu, lacrime amare. Petru tira nant'à a so ultima sigaretta, mi varda è mi dice torna di campà, di spirà, d'esse. Petru mi surrise, mi fece una di 'sse stinte d'ochju chì mi piacianu tantu, ghjittò a sigaretta è si n'andò à perdesi in e sciume. Tandu, in qualchì siconda, s'inticcionu in mè e duie parte di u mio esse. L'umana circava solu à ritene a piena chì surgia à i mio ochji è tene 'ssa prumessa di campà è spirà, a salvatica ùn sapia cà mughjà è mughjò, un stritu da stracciammi u pettu. Mi firmai in dinochji à pinsà à ogni rigalu fattu da 'ssu sicondu babbu. M'eranu tutti dolci ricordi for'di l'ultimu. For'di quellu ch'ellu vinia di fammi avà. Eiu, a vulia sparte à so sulezza, a vulia accuppià à a meia, fanne una sola. O quantu n'aghju amparatu 'ssu ghjornu custì, nant'à a spiranza, u sonniu è e so sfarenze. Aghju amparatu assai ma forse ùn aghju capitu tuttu subitu chì hè 'ssu ghjornu custì ch'o sò andatu à truvà à Lena, bramendu, spirendu, sunniendu u nostru sicondu abbracciu.
Revenir en haut Aller en bas
Contenu sponsorisé





Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty
MessageSujet: Re: Cent'anni, centu mesi... L'integrale.   Cent'anni, centu mesi... L'integrale. Empty

Revenir en haut Aller en bas
 
Cent'anni, centu mesi... L'integrale.
Revenir en haut 
Page 1 sur 1
 Sujets similaires
-
» Cent'anni, centu mesi...
» Pruverbii di i mesi,e feste
» Brennu o brenu?
» Antropomorfisimu

Permission de ce forum:Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
ISULA :: Quandu l'inchjostru sumena :: Prosa-
Sauter vers: