ISULA
Vous souhaitez réagir à ce message ? Créez un compte en quelques clics ou connectez-vous pour continuer.


Lingua è cultura corsa
 
AccueilAccueil  Dernières imagesDernières images  RechercherRechercher  S'enregistrerS'enregistrer  ConnexionConnexion  
-29%
Le deal à ne pas rater :
PC portable – MEDION 15,6″ FHD Intel i7 – 16 Go / 512Go (CDAV : ...
499.99 € 699.99 €
Voir le deal

 

  A U STACCIU DI A MORTE

Aller en bas 
2 participants
AuteurMessage
Addisperata

Addisperata


Messages : 205
Date d'inscription : 10/03/2012

 A U STACCIU DI A MORTE  Empty
MessageSujet: A U STACCIU DI A MORTE     A U STACCIU DI A MORTE  EmptyJeu 10 Jan - 0:51

À U STACCIU DI A MORTE

(à tutti i boat people di tutte e mamme è di tutte l'epiche...)

U battellacciu tracarcu di ghjente derivava dipoi ghjorni è ghjorni nantu à u mare di China. Stu chjoppulu di noce era bonu per piscà longu à e coste ma micca per sfidà l'altu mare. Babbu dicia ch' ùn era ciò ch'ellu avia prumessu u Capitanu Trông, "un vechju scruccone capace à pigliavvi u vostru oru è à dinunciavvi dopu à l'auturità per tuccà a ricumpensa".

Quessa a si avianu franca, nisun battellu di guardia l'avia seguitatu : Trông averà pagatu i guardacoste.

Ùn avianu più nunda à manghjà è pocu à beie : e ciarre chì duvianu racoglie l'acqua piuvana ùn avianu ricivutu a manna di u celu. Acqua ùn ne falava, a stagione era in ritardu. Solu i nuli pisivi chì s'accatastavanu in celu li davanu un pocu di speranza.

À Bê a sete li brusgiava a gola è u sale è u ventu li avianu assiccatu e labre. Avia pruvatu à beie l'acqua marina cum'è l'altri zitelli è mancu si pudia più calmà a brusgiatura, avà.

I chjuchi ùn ghjucavanu più. Nemmancu pienghjianu. Ùn lentavanu più e mamme, s'acciucciavanu contru à elle è e mamme l'annannavanu, accarizzenduli i capelli è pruvendu à rassicuralli : "emu da ghjunghje in qualchì portu induve ci hè un campu di refugiati, ùn v'inchietate"

Parechji maiò eranu impazziti, deliravanu di ghjornu è di notte, cum'è Hàng, chì girava in tondu tutta a santa ghjurnata è vaggianava, rifendu tuttu u repertoriu di u teatru chinese. Ogni tantu l'altri, acciaccati da a fatica è da l'affannu, liavanu u puvaracciu è l'imbavagliulavanu per fallu tace.

Quelli tocchi da a tiffuida s'eranu aggruppati tutti in un cantu per ùn scumudà troppu à l'altri.

Ogni volta ch'elli s'avvicinavanu da una cità i sullati li tiravanu addossu è ci eranu i morti.

Nimu i vulia, in nisun paese, eranu turnati "pulverume di vita" cum'elli dicianu i vechji, rumenzula senza valore, chì tutti l'altri vulianu spazzà; ùn avianu più u so locu in stu mondu. Bê si dicia ch'elli avianu da more cusì, vuchendu à casu per mare, more ad unu ad unu, brusgiati da u sole è da u sale.

Ogni ghjornu, ghjittavanu e salme da sopra à u bordu; pè u più, i cumpagni di Bê, i zitelletti. Un ghjornu, era toccu à a so surelluccia di 4 anni, u fiore di a famiglia, Hoa. A salmuccia pisava quant'è una piuma nantu à e bracce di u babbu, ma Hoa avia ritrovu a so faccia d'anghjulu, paria di surride. Ùn rispichjava più nisuna suffrenza u so visu. Bê pensava chì seria bè di righjunghjela in a so pace.

Eppo l'avianu vistu spuntà à l'orizonte. Una nave maiò, chì filava ver di elli...

Bê piantò una stonda u so racontu. Ma i zitelli, l'ochji sbarragati, vulianu a seguita : "o Bà, o Bà, è dopu?"

I guardò, ma ùn li vidia più cum'è di solitu, era quant'è ch'ellu fussi diventatu un stranieru, di colpu. I guardava, i so tisori: eranu belli zitelli, felici, gioiosi, cusì luntanu di dubbitassi... A seguita? Sapia chì mai li puderia cuntà a Verità, nè à elli, nè à d'altri.

Disse a so bucia abituale:

Ete intesu parlà di "L'île de lumière" ? Era un battellone biancu chì circava è salvava i "boat people" in u mare di China. Ci anu fattu cullà à bordu è ci anu purtatu in un campu di rifugiati per curacci. Eramu salvi.


Ma i to genitori?

Sò morti in u campu, da a tiffuida... È ziu Minh m'hà aduttatu.

Alè ! avà andate à ghjucà! Dopu vi feraghju i "banh bao"...

Ièèèèè! i banh bao! è sciaccamanavanu, spenserati.


Ma ùn era un battellu biancu cù l'infirmieri, i duttori è i benevoli, u core colmu à generosità, chì li ghjunghjia addossu, era ciò ch'elli timianu u più dipoi u principiu di u viaghju : i Pirati!

U babbu di Bê fù lestru. Piattò à Bê in una ciarra viota, cuprendula di rete di pesca, arricummandenduli d'ùn move sin'à a partenza di i Pirati. Pudia rispirà. Po Hung saltò in l'acqua.

A mamma di Bê è e femine giovane fecenu qualcosa ch'ellu ùn capì micca subitu : si cupronu di caca da capu à pedi. Tutti i maiò pregavanu i so antenati di prutegeli, tucchendu i ritratti ch'elli tenianu in stacca per rifà un ghjornu u so altare in casa.

I Pirati saltonu à bordu briunendu in una lingua straniera ma chì sunava appena cum'è a soia : eranu Thai, di sicuru! Parianu briachi zuffi. Gattivu andà ...

Eranu tutti armati di pugnali, di mascette o di fucili .

A so primura subitu era di spuglialli tutti, per piglià l'oru è i giuielli ch'elli piattavanu, cusgiti in i so panni da e vechje firmate in paese. Tutte l'ecunumie di e so vite ch'elle davanu per pruvà di salvà i soi. Avà tuttu cascava in manu à i pirati. Eranu pescadori Thai, diventati i predatori di i fughjiticci vietnamiani, vittime ideale, senza difesa, prigiuneri à mezu mare, cù i so povari tisori.

Quessi i Pirati eranu scatinati, fù prestu l'infernu. Per ghjocu, si sò "divertiti" à buscà i zitelli piatti è à lampalli in mare senza altru, cum'è ballò. E mamme è i babbi chì pruvavanu à impedisceli i scannellavanu o i lampavanu dinù in mare cù rise diavulesche, prima di tiralli addossu quant'è ch'elli fussinu à un stand di fiera. Bê ùn sentia più chè brioni di terrore, schjoppi è urli di dulore ch'ellu ùn averia mai pussutu imaginà.

Quand'elli anu scupertu e giuvanotte cuperte à caca sò diventati arrabbiati ancu di più. L'anu sventrate è ghjittate vive da sopra à u bordu. À una donna incinta, li anu apertu u corpu è anu surtitu a criatura, ch'elli anu tagliata in quattru pezzi cum'è nantu à un bancu di macellaru. Parianu demonii assititi di sangue, più u sangue curria, i cupria, più tumbavanu è ridianu, ridianu.

Bê surtì una sigaretta, guardendu a marina infiarassi di rossu in l'attrachjata, rossu cum'è u sangue chì schizzava è curria à fiumi nantu à u battellu è si sparghjia nantu à u mare smeraldu. " È dì chì st'omi, in a so vita eranu babbi di famiglia cum'è l'altri; ùn eranu criminali ind' i so paesi, era solu in mare cù e so vittime ammanite ch'elli turnavanu mostri spietati, si disse Bê .
Ùn sò mai stati ghjudicati per tanti crimini, puru cunnisciuti". Quantu eranu state e vittime? Centinaie di millaie, di sicuru


E donne chì firmavanu l'anu chjappu pè i capelli è l'anu furzatu tante volte, ancu e vechje chì cridianu di francassila. À spessu a facianu in parechji.

E facianu ballà nude, nantu à e so anche trimulente, chì pienghjianu, cascavanu, è elli ridianu è e ripigliavanu. Ogni donna era stata furzata cinque, sei volte. I stridi eranu inumani è à a fine venianu menu è elli e furzavanu listessa eppo e ghjittavanu in l'acqua, incuscente...

I mariti è i figlioli eranu mantenuti di forza in pianu da i so cumpagni di sfurtuna, da ch'elli ùn si fessinu stirpà pruvendu à difende e donne.

Bê ùn ne pudia più di sente i stridi, e chjame à a pietà, li paria sempre di ricunnosce a voce di a so mamma è u so core si strappava in pisticciuli, rucia a so bila, si viutava in a ciarra tropu stretta. Era ingrunchjatu è u so corpu ùn era più ch'è pena è tremu, si dumandava quantu tempu puderia tene cusì.

I sopraviventi pensavanu chì i pirati parterianu lascenduli in vita. Ma quand'elli si sò stancati di e donne, anu fucilatu à tutti, omi, donne è zitelli.

È infine sò partuti.

Bê messe un tempu infinitu à esce da a ciarra, per via di a debbulezza è soprattuttu da a paura ch'ellu avia di scopre a scena di l'infernu.

Vulia pienghje ma e lacrime ùn venianu. U so corpu paria seccu di lacrime pè u sempre. Nanzu, in u tempu di a bella vita in Saigon, pienghjicciulava per un ghjoculu ricusatu da mamma, per minuzie.

Avà sapia chì mai più nunda in a so vita u feria pienghje.

Circò a so mamma à mezu à e salme ma ùn la truvava indocu.

S'inchietava di i fandonii. Tutti sti morti li facianu peura, perchè i so fandonii avianu da purtallu cun elli,tirallu in fondu à l'oceanu, cum'è in e fole di a so mammona.

Dui fandonii funu di colpu davanti à ellu. Trasaltò, prima di lampassi in collu à elli: Babbu è ziu Minh! S'eranu piatti sottu à u battellu è eranu cullati à circalli.

Manch'elli truvonu a mamma.

Prima di tuttu ci vulia à caccià e salme da mezu. Bê aiutò u babbu è u ziu à trascinalle è à ghjitalle in mare, dopu à una piccula ceremonia impruvisata cù u fasciu biancu di u dolu in fronte.

Funu acciaccati da a fatica ma dorme in stu mare di sangue è di merda, mancu à pensalla. U Babbu stese e grosse rete trà i dui bordi è si ne ghjuvonu da amacca.

U lindumane, funu discitati da l'acqua chì falava à stagnoni. Infine!


Fù in a ghjurnata ch'ellu cumparì u battellonu biancu, chì l'abbagliulò. Ùn sapianu ciò ch'ellu era è u vidianu avvicinassi cù l'angoscia. Ma in un portavoce una voce feminile dolce annunciò in vietnamianu : "Simu quì per aiutavvi, simu un battellu umanitariu"

Sò cullati à bordu. Un'infirmiera vietnamiana chì li ramentò a so mamma anni fà, bella cum'è un fiore, fresca, prufumata, u prese in collu. Schiattò à pienghje quandu u babbu li spiegò ch'ùn eranu chè trè, chì l'altri eranu tutti morti o spariti.

Poche ore dopu, Hung si ne cascò seccu in pianu, mortu da un attaccu.

Bê avia tenutu tutta a so vita stu cugnome di zitellucciu, in memoria di i soi è dinù perchè u so veru nome di u statu civile, chì vulia dì "eroe di a patria", li paria ridiculu.

Ùn avia più parlatu di nunda, mancu cù ziu Minh, mai ch'ella fussi. Un ghjornu avia intesu à a televisione un duttore chì dicia ch'elli eranu passati à traversu u "stacciu di a morte"...

Si dumandava s'ellu era sempre vivu, da veru, o s'ellu era un fandoniu di quella epica, firmatu cum'un arriloghju à l'ora di u scempiu.

Nimu a sapia, era u so secretu. Tenia u so risturante asiaticu à a moda,nantu à u vechju portu, avia una bella moglie è trè figlioli crianzati è nimu a sapia : era mortu !


Ié, era mortu in u so core quellu ghjornu di u 79, mortu di sapè ciò chì l'omi urdinarii ponu fà quand'ella li vene faciule di strazià à l'altri umani, per l'oru o per u sentimu di putenza, o per nunda, andate à sapè, soprattuttu senza risichi è senza testimoni.
Revenir en haut Aller en bas
Sumenta

Sumenta


Messages : 2052
Date d'inscription : 25/02/2012

 A U STACCIU DI A MORTE  Empty
MessageSujet: Re: A U STACCIU DI A MORTE     A U STACCIU DI A MORTE  EmptyJeu 10 Jan - 11:58

duru è magnificu o Addisperata!
m'hà toccu assai. ci hè nentru una lezziò universale nant'à ciò chì l'omu hè capace di fà, una verità chì ci vole à cunnosce...
Revenir en haut Aller en bas
 
A U STACCIU DI A MORTE
Revenir en haut 
Page 1 sur 1

Permission de ce forum:Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum
ISULA :: Quandu l'inchjostru sumena :: Bloghi è fori literarii :: Gazetta di Mirvella ( - 18 )-
Sauter vers: