Eccune trè, senza rispitta l'ordine di u discu chì sò un scemu eiu !
Universale
Olivier Ancey
E mio cunfine
Sò sponde inturniate
D’onde turchine,
Fole è sunniate…
È u ghjornu sbuccime
Ci sparghje e so ale,
Sentu l’universale.
Una furtezza
Chjerchju di a mio ghjente,
Un’aghja tralucente,
Nidu dulcezza,
Ci nascenu e rime
À parolle nustrale,
Scrivu l’universale.
E mio cunfine
Sò di rena è di mare,
Voce latine,
Manduline è ghitare,
Eternu sussurime
Di versu naturale,
Cantu l’universale.
Una furtezza
Un reame di vita,
Muntagna intimurita,
Fonte purezza,
Muvra di l’alte cime
Ritta nant’à un sciappale,
Temu l’universale.
E mio cunfine
Sò bracce spalancate,
Albe marine
Date à e cavallate
È à mezu spulime,
Di lacrime è di sale,
Campu l’universale.
Una furtezza
In brama d’orizonti
Un’armata di monti,
Isula altezza,
Necu l’assugittime
À lege culuniale
Sfidu l’universale.
L’ultimu ghjornu
Dumè Barazza
Si tacenu i fiumi in core di l’arestu
È a machja à l’intornu more dissuchjulata
In fondu à u disertu brusgia una vampata
Suminendu sciagure, malanni è bisestu
Sò lacrime amare sottu à isulleoni
Da a fame chì rode i scheletri sbandati
Ma quale hè chì n’hà cura di issi malavviati ?
Ùn ci vole à scumove i tratechji ricconi !
Issu mondu d’uni pochi ch’ammansanu i prufitti
Calcichendu ogni ghjornu a miseria spugliata
L’aboccu di u soldu a corsa indiavulata
Da impistà i mari è i nivaghji infitti
Ma venerà issu ghjornu di collara feroce
Allora celu è terra tandu s’appaghjeranu
Scatenerà i venti, i monti è l’oceanu
Quellu ch’insanguinò u legnu di a croce
Trè voce
Jean Yves Acquaviva
Una voce è un’antra è un’antra è u cantu
Chì ci piglia è ci ammanta è ci porta à l’incantu
Cum’un fiume trascina, da azzicà u mare,
L’imbuleghju di rime arrubatu à e sarre
Sei filari à tesse di seta puesia
Da veste u silenziu à robbe d’armunia
È versi savuriti per daccile à sente
Quelle voce mimorie intinte d’oriente
Trè voce intricciate
À e stonde landane
Eppuru arradicate
À l’ore di dumane
Una voce è un’antra è un’antra è u cantu
Chì ci piglia è ci porta à viaghju tamantu
Cum’è muse chì vanu appese à u ventu
Da fà nasce sistine una volta eppo centu
Di siconda è di bassu è di terza addunite
Per cuntacci l’amori, l’esiliu o e lite
E ferite, e gioie cù u più fine arte
È dà vita è ribombu à ogni cosa à sparte
Trè voce intricciate
À e stonde landane
Eppuru arradicate
À l’ore di dumane