- Isulanu a écrit:
- Salute o Purone!
Ti risponderà megliu Circione ma ti dicu cum'è a pensu :
- SERRA a écrit:
- un sò micca s'ella c'he una regula ma forse circione
Hà u spinu largu Circione...
allora aghju da pruvà à esse degnu di a cunfidenza ch'elli mi facenu Serra è Isulanu...
ùn ripitaraghju micca ciò ch'aghju digià scrittu annant'à l'elisione / apocupe ecc.
dunque mettu i ligami (cliccate annantu) :
Particulatità di l'elisione corsa. Armunizazione di a scritturaAvà ch'ete lettu què è postu c'hè vo parlate d'elisione rivengu prestu fatta annant'à a terminulugia :
L'ELISIONE hè a supressione di a vucale finale di una parolla davanti à una vucale ( o una h) per ch'ellu ùn ci sia micca iatu (hiatu). In casu d'elisione ci vole l'aletta. Ma in generale, postu chì l'elisione si face spessu – ma micca sempre * – à l'urale a tindenza hè di scrive e parolle sane per ch'ellu ùn ci sia micca troppu alette.
s'ell'eran'affaccati subit'otant'avian'avut'anch'ell'una piazza 
ùn s'assumiglia à nulla, si scrivarà più vulinteri:
s'elli eranu affaccati subitu otantu avianu avutu anch'elli una piazza.* unipochi d'esempii induv'ella ùn si face micca:
incù perchè :
Perchè ai dettu cusì? perchè hè cusì
Chì ai ?
Chì anu
Chì hè?
Cosa hè?
Quantu ne ai?
Quantu ne anu ?(ma:
ch'avete, ch'avaranu, cos'avaranu da dì, ecc.)
aghju avutu u caldu
aghju vistu à Petru u biondu
Hè vinutu u ghjornu di
Eccu, sò ghjustu unipochi d'esempii per mustrà ch'ella ùn hè micca sistematica l'elisione.
Vidite dunque chì l'affare hè più cumplessu cà ciò ch’omu crede.
L'APOCUPE (o muzzatura) cunsiste à caccià a vucale o a sillaba finale di una parolla davanti à una cunsunale
Tandu aletta ùn si ne mette
un gran cantadore (ancu s’e dimu piuttostu
un grè cantadore ind’è noi)
un bel ghjornu
à bon pattu
bon dì (apucope) ,
bon’annu (elisione)
è bon capu (apucope)
d’annuGhjuvan Petru
Ghjuvan Filippu, ecc.
Ma
Ghjuvan’Andria (elisione bench’ellu si cacci e duie lettare finale, à dilla franca ùn hè tantu logica chì s’avaria da scrive cum’ellu si dice :
Ghjuvann’Andria. Hè sicuramente una cunfusione fatta trà elisione è apocupe. )
L'aletta s’avaria da mette in casu « d’apocupe fisse » ( chjamemule cusì

) vale à dì pè e parolle mozze cum’è i prunomi :
quand’e’ facciu (chì hè una muzzatura d’eiu)
s’è vo’ vulete (muzzatura di voi) ,
s’è no’ vulemu, ecc.
Dicu s’avaria ma ùn ci hè sguasi nimu chì scrive cusì, a forma più sparta essendu senza aletta.
S’e vengu, s’è vo fate, ecc.
Un hè cà annant’à
eppo’ (per quelli chì scrivenu appiccicatu) ch’e cunsigliaria di lascià l’aletta : Ùn pò micca esse
eppò ma s’omu scrive
eppo (ciò ch’aghju fattu eiu annant’à u mo libru per siguità l’usu più spartu ma a rigrettu ) chì ùn hè micca una parolla « liscia » ( u famosu paroxyton ch’elli chjamanu) . A forma
eppo’ pare dunque a più logica.
L’AFERESI (o scapatura) cunsiste à caccià a vucale o a sillapa iniziale di una parolla.
Per u indettu s’è vo scrivite
‘ssu ,‘ssa, ecc. Invece di scrive
issu, issa, ecc. hè un’aferesi.
Di regula hè megliu à scrive tuttu.
Eccu.
Dunque...
Per risponde à Purone (ch'e salutu) annant'à l'affare di l'articuli u,i,a,e davanti à e parolle in
in o
im + cunsunale.
Prima pensu ch'ellu ci hè un affare di pulinumia, ind'è noi si face assai, in pumonte dinù, ma ùn sò micca sicuru ch'elli a fianu in lu circondu bastiacciu.
Dopu, in lu so libru
Puntelli di grammatica, Ghj.Ghj. Franchi ci dice (p.11) chì quelli d'oghje "smettenu spessu d'aduprà sta regula" è dunque dice ch'ellu ci vole à accittà e duie forme.
Pensu anch'eiu ch'ellu ci hè una tindenza à tralascià isse forme senza
l'. Mittaremu stu cambiamentu annant'à u contu di "l'evuluzione" di a nostra lingua...
Ma ùn la sò s'ellu si pò parlà viramente di "regula". Vogliu dì chì s'elle mi venenu megliu certe parolle in
in / im + cunsunale incù l'articuli
u, a, e ,i cà incù
l' ùn hè micca sempre u casu.
vi mettu unipochi d'esempii:
ci sò e parolle chì ind'è mè si dicenu piuttostu incù
l'u infirmieru, a infirmiera, a insalata, ecc.
ma certe e dimu incù
l':
l'inguernu, l'ingannu, l'indirizzu, l'ingegnu, l'intarru*, ecc.
*ma rimarcu dinù chì s'e dimu l'intarru, ci vinarà megliu à dì " u intarranu dumane".
Dunque quì dinù pare difficiule à parlà di "regula"
ma u tempu di truvanne una ci vularà à cambialla chì tutti sciaccaranu " l'" .
Infine, per sapè s'ellu ci vole à scrive u infirmieru o u 'nfirmieru , l'usu saria di scrive e parolle sane.